20.8 C
Bistrița
luni, mai 20, 2024

FII REPORTER – FOTO/VIDEO: Avem o problemă la intrarea în Sebiș, pe DJ 154 C

Alunecare de teren, la intrarea în localitatea Sebiș. Mici cratere au luat naștere deja, iar un imobil este afectat – afirmă un localnic care a transmis pe adresa redactiei câteva fotografii și o secvență video.

Avem o problemă cu alunecarea de teren la intrarea în localitatea Sebiș pe DJ 154C. A fost anunțată primăria. Aceasta a făcut sesizări, dar nimic…!

Au venit de la diferite instituții, au făcut poze și au plecat, în situația în care drumul se deteriorează zi de zi”, a transmis localnic pentru Bistrițeanul.ro.

Acesta a trimis pe adresa redacției mai multe fotografii și materiale video cu starea deplorabilă a porțiunii respective.

În zonă s-au format adevărate „cratere”, din cauza ploilor și a zăpezii din ultima perioadă.

Bărbatul din Sebiș acuză organele competente că nu fac nimic în acest sens. „Astăzi au apărut craterele pe care le veți observa în pozele de mai jos.

În plus este afectată și o locuință care se află în partea din sus a drumului ! Efectiv pleacă pământul de sub ea și se duce în vale…! Îi rugăm pe cei de la conducerea Consiliul Județean să se deplaseze la fața locului și să rezolve această problemă care îi afectează pe toți locuitorii satului Sebiș!”, a subliniat localnicul.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.