-0.9 C
Bistrița
luni, februarie 2, 2026

Persoanele cu deficiențe de auz au șansa să-și găsească de lucru la Leoni Bistrița

LEONI Wiring Systems – producător de sisteme de cablaje pentru industria auto la nivel global – unul dintre cei mari angajatori din România – a semnat un parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR), filiala din Bistrița-Năsăud.

Prin această colaboare, LEONI România își întărește promisiunea privind promovarea incluziunii sociale și sprijinirea comunității persoanelor cu deficiențe de auz.

Parteneriatul dintre LEONI și A.N.S.R. se bazează pe dorința comună de a crea un mediu de lucru incluziv și se a oferi oportunități egale pentru toate persoanele.

În Bistrița-Năsăud suntem cel mai mare angajator privat. Din această poziție, credem că este responsabilitatea noastră să sprijinim integrarea persoanelor vulnerabile.

În cadrul acestui parteneriat, LEONI Bistrița a început procesul de recrutare a persoanelor recomandate de A.N.S.R.

Angajamentul nostru este să  asigurăm un mediu de lucru deschis, ce oferă tuturor angajaților și candidaților șanse egale și sprijin pentru integrare și dezvoltare profesională. De asemenea, avem în vedere extinderea acestui parteneriat în toate fabricile noastre din România”, a  precizat Silviu Apostol, director de comunicare și public affairs LEONI România.

Asociația Națională a Surzilor din România este reprezentată în această colaborare de Cătălin Mileșan, interpret oficial al persoanelor din asociație.

El va fi prezent în primele zile de muncă ale noilor angajați pentru a oferi suport atât fabricii, cât și angajaților cu deficiențe de auz, asigurând o comunicare eficientă și facilitând acestora mediul de lucru.

Nu vrem ca persoanele cu deficiențe de auz să fie o comunitate ignorată și izolată. Acest lucru m-a motivat să deschid în Bistrița-Năsăud o filială a Asociației Naționale a Surzilor din România și să fiu interpretul lor în orice interacțiune unde este nevoie de traducere. Parteneriatul cu fabrica LEONI înseamnă foarte mult pentru aceste persoane care vor avea șansa de a obține un loc de muncă. Vor avea și sprijin pentru o mai bună integrare în comunitate”,  a completat preotul Cătălin Mileșan. 

 

LEONI și Asociația Națională a Surzilor din România sunt încrezătoare că această colaborare va avea un impact pozitiv, atât în comunitatea locală în primă fază, cât și la nivel național ulterior. Ea va oferi noi oportunități pentru persoanele cu deficiențe de auz. Toți cei implicați în  parteneriat sunt dedicați promovării incluziunii și diversității.

Despre Grupul LEONI

LEONI este un furnizor global german de produse, soluții și servicii pentru gestionarea energiei și a datelor în industria auto. Lanțul valoric variază de la cabluri standardizate și speciale până la sisteme de cablaj extrem de complexe și componentele aferente, de la dezvoltare până la producție.

Ca partener de inovație cu o expertiză distinctă în dezvoltare și sisteme, LEONI susține clienții săi pe calea către concepte de mobilitate tot mai durabile și conectate, de la conducerea autonomă la soluții alternative, precum și la sistemele de încărcare.

În acest sens, LEONI dezvoltă soluții de cablaje de generație următoare și sisteme de cabluri care reduc complexitatea și permit niveluri mai ridicate de automatizare, de exemplu prin arhitectura zonală. Grupul de companii listat pe piață are aproximativ 100.000 de angajați în 28 de țări. A generat vânzări consolidate de 5,1 miliarde de euro în 2021.

Despre LEONI România

Grupul LEONI este prezent în România din 1999, având aproape 12.000 de angajați (mai mult de 10% din forța de muncă globală a grupului), trei fabrici principale (în Arad, Bistrița și Pitești) și alți câțiva sateliți de producție.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: