26.9 C
Bistrița
duminică, iunie 21, 2026

INEDIT! O altfel de „vânătoare” de animale sălbatice – un fotograf îndrăgostit de natură organizează expediții foto în Munții Rodnei

Alex Varga, unul dintre fotografii din județ îndrăgostit de natură, care ne surprinde periodic cu cadre absolut impresionante, organizează o altfel de „vânătoare” de animale sălbatice în Munții Rodnei. Doritorii trebuie să aibă asupra lor, pe lângă echipamentul de camuflaj, nu o pușcă, ci un aparat foto!

Ne surprinde de ani de zile cu cadre impresionante cu animale sălbatice surprinse în Munții Rodnei, iar acum vrea să îi ajute și pe alții să „vâneze” cu aparatul foto fauna din munți.

Alex Varga se pregătește să organizeze ture foto în Munții Rodnei, dedicate fotografiei de animale sălbatice. Cei care vor participa au ocazia să surprindă capra neagră, marmota, căpriori și chiar mistreț și urs. Turele vor fi organizate după data de 20 iunie, iar la o astfel de „expediție” pot participa maxim 4 persoane.

„Recomandat ar fi ca cei care doresc să participe să aibă costum de camuflaj, un minim de cunoștiințe legate de acest tip de fotografie (asta nu e obligatoriu,  o să vă ajut eu dacă este cazul), obiectiv cu focală cât mai lungă și multă răbdare. Restul, adică apa, paiele și bătaia (ca să citez un prieten bun) sunt oferite din partea casei! Luați în calcul că vom merge pe jos km întregi, va fi vorba de a parcurge târâș zeci/sute de metri, ne vom deplasa prin zone extrem de accidentate, vom sta la pândă posibil ore întregi, e posibil sa fim surprinși de ploi, deci nu va fi simplu sau ușor”, spune fotograful.

Foto: Alex Varga 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: