2.1 C
Bistrița
miercuri, martie 11, 2026

Alina Diana Pop, polițistă a Penitenciarului Bistrița, premiată în prezența ministrului, pentru profesionalism și merite deosebite

Ziua Polițiștilor din Penitenciare a fost sărbătorită într-un cadru solemn la Sala Albastră a Institutului Național de Statistică. În cadrul evenimentului au fost evidențiați patru cei mai buni polițiști. Printre ei – și bistrițeanca Alina Diana Pop.

Aflată sub patronajul spiritual al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 29 iunie este Ziua polițiștilor de penitenciare.

Pentru a marca această sărbătoare, conducerea ANP a organizat o festivitate solemnă la Sala Albastră a Institutului Național de Statistică. La aceasta a participat ministrul Justiției, doamna Alina Ștefania GORGHIU și secretarul de stat coordonator al sistemului penitenciar, domnul Bogdan ILEA. De asemenea, alături de participanții ANP și reprezentanții organizațiilor sindicale, la eveniment au fost prezenți, în sistem on-line, membrii consiliilor de conducere din toate unitățile subordonate”, se arată pe site-ul oficial al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În cadrul evenimentului, șeful ANP a evidențiat patru polițiști cu merite deosebite. Printre ei, și o bistrițeancă.

În același cadru festiv, directorul general al ANP a evidențiat patru polițiști de penitenciare. Le-a înmânat acestora diplome și plachete, pentru excelență profesională, dedicare, perseverență și îmbunătățirea imaginii publice la nivel național și internațional a sistemului penitenciar românesc. Colegii care anul acesta au fost selectați pentru evidențiere sunt:

  • doamna agent Alina-Diana Pop (Penitenciarul Bistrița)
  • domnul comisar șef Ionel Iovescu (Penitenciarul Arad)
  • domnul agent șef Mihai Buidan (Penitenciarul Mioveni)
  • domnul agent șef principal Mihai-Ovidiu Artene (Penitenciarul Vaslui)”, se arată în același comunicat.

Alina Diana Pop este o bistrițeancă extrem de implicată în societate și în proiectele sociale. Ea este președinte la Asociația OM, prin intermediul căreia a coordonat numeroase campanii de caritate.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: