10.6 C
Bistrița
joi, iulie 23, 2026

FII REPORTER – Pista de biciclete de pe 1 Deccembrie trece prin mijlocul trotuarului, se termină în rondoul de flori și cotește apoi spre parcare!

De noaptea minții…! Ne-au tras o pistă de biciclete prin mijlocul trotuarului! Dar pista se termină într-un rondou de flori și mai apoi cotește brusc spre parcare!”, ne-a scris un bistrițean uimit care a urmărit îndelung lucrările de pe strada 1 Decembrie. „Oare chiar nu mai gândeste nimeni în orașul ăsta…?!

Un bistrițean care locuiește pe strada 1 Decembrie ne-a scris astăzi – uimit de felul în care a fost amenajată pista de biciclete în zonă. 

Au scos dalele bune, și mi se pare că pun altele în loc. Dar și acelea sunt tot pavele folosite!”, a remarcat bistrițeanul. Acesta s-a arătat uimit și de pista de biciclete care trece prin mijlocul trotuarului și se oprește în rondoul cu flori. 

Dacă tot voiau să facă pista de biciclete pe acolo (deși e absurd!) puteau doar să marcheze marginile. Să o traseze cu ceva vopsea și să deseneze o bicicletă. La ce bun atâta efort?! Să înlocuiești niște dale vechi cu altele, la fel de vechi…?!?

Ori suntem noi nebuni, ori nimeni și nimic nu mai are nici o logică în orașul ăsta!”, a concluzionat bistrițeanul. 

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Dacă urmăriți traseul pistelor de biciclete de la Unirea și până la Str. Gării este numai prostie și lucrări de proastă calitate. Nu mai vorbim de termene de execuție.

  2. Asa s-a gandit acest project la serviciul technic din Primarie. Nici o surpriza, a fost si mai rau pe str. Odobescu unde pista intra direct in palantul caselor. Banii Europei sa fie stricati, restul nu conteaza. Si asa este in intreaga Romaniei.

  3. Da. A protestat inca din vremea fostului primär un singur ecologist din tot orasul care acuma suduie si comenteaza fix de pomana. Sa vedem daca Ovila ghiceste cine este?Desigur ca nesustinut nu am fost luat in calcul.

  4. Asa cum ma asteptam, cititorul roman are mintea si memorial scurta ca a unui catel, si uita ca acest propiect dezastros Linia GRI si nu Verde este facut fix de OTC adica proiectul fostului primär. El este doar pus in executie de Ioan TURC ca sa nu se piarda finantarea European. Nu
    Conteaza cum iese, conteaza sa se consume banii. Valabil in toata administratia din Romania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: