23.1 C
Bistrița
duminică, iulie 12, 2026

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Târlișua, după o plimbare cu ATV-ul: a intrat într-un gard și a fost proiectat într-un stâlp de curent

Un bărbat de 47 de ani din localitatea Șendroaia, comuna Târlișua, și-a pierdut viața aseară, pe un drum comunal. Acesta a ieșit la plimbare cu ATV-ul, a pierdut controlul acestuia, a lovit un gard și a fost proiectat într-un stâlp de curent, decedând ulterior.

Accidentul s-a produs pe un drum comunal din localitatea Șendroaia, comuna Târlișua. Bărbatul de 47 de ani a ieșit la plimbare cu ATV-ul, a pierdut controlul acestuia și a intrat în gardul unei gospodării.

În urma impactulu, bărbatul a fost proiectat într-un stâlp de curent. Echipajul medical ajuns la fața locului nu l-a mai putut salva, declarând decesul.

„La locul evenimentului, pe Drumul Comunal 38A, polițiștii au constatat faptul că un ATV condus de un bărbat de 47 de ani, din localitate a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil. În urma impactului, conducătorul acestuia a fost proiectat într-un stâlp de susținere al rețelei electrice. Din nefericire, în urma evenimentului bărbatul a decedat”, informează IPJ BN, într-un comunicat de presă.

Foto: Arhivă

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Un nou weekend roșu pe șoselele județului! Cred că nu au fost în toată țara atâtea accidente grave câte au fost în această minivacanță în județul nostru! Și minivacanța e doar la jumătate! Ce să insemne asta oare?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: