13.5 C
Bistrița
duminică, mai 3, 2026

FOTO/VIDEO – Ceremonie emoționantă, de Ziua Armatei Române: Militarii au defilat cu torțe aprinse pe străzile Bistriței

Ceremonie emoționantă, la Bistrița, de Ziua Armatei Române. De departe, cei mai încântați au fost copiii, care i-au întâmpinat cu aplauze pe militarii cu torțe care au traversat străzile Bistriței, sau au plâns amarnic când părinții i-au luat acasă prea devreme… Ceremonia de aprindere a torțelor a început în curtea Protopopiatului Ortodox din Bistrița.

În fiecare an, pe 25 octombrie, la Bistrița, ca în întreaga țară, s-a celebrat Ziua Armatei României. Este ziua simbol a tuturor bătăliilor și a eroilor români care s-au jertfit de-a lungul istoriei. 

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a organizat o serie de activități, încă din 20 octombrie. În Cimitirul Eroilor, militarii brigăzii au curățat și îngrijit mormintele și monumentele de acolo. Le-au sărit în ajutor, ca în fiecare an, și elevii Colegiului Infoel Bistrița: 

Foto @ Teodora Uifelean
Foto @ Teodora Uifelean
Foto @ Teodora Uifelean
Foto @ Teodora Uifelean

Tot în contextul Zilei Armatei Române, pe la Bistrița a trecut „Ștafeta Veteranilor Invictus”. 

FOTO: Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bistrița! Sportivii au pornit spre Dej și se opresc de Ziua Armatei la Carei

Primirea ștafetei a avut loc în fața comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”. Participanții – militari și voluntari – au dus „ștafeta roșie” mai departe spre Dej, din fața Comandamentului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”.

În 24 octombrie a fost Ziua Porților Deschise pe platoul Batalionului 812 Infanterie „Bistrița”. Sute de elevi din Bistrița s-au bucurat de Săptămâna Altfel vizitând și încercând personal armamentul și echipamentele din dotare.

Reprezentanții Biroului Informare – Recrutare de la Centrul Militar Județean BN au
prezentat oferta educațională pentru cei interesați să urmeze o carieră militară.

Foto @ Lavinia Morar
Foto @ Lavinia Morar
Foto @ Lavinia Morar
Foto @ Lavinia Morar

Pe parcursul a șase zile, în școlile din județ s-a desfășurat proiectul „Ziua Armatei României în școli”. Detalii despre activitatea militară și Armata Română au fost prezentate elevilor din Colegiul Tehnic Infoel, Liceul Teoretic „Solomon Haliță” din Sângeorz-Băi, Colegiul „George Coșbuc” și Colegiul Economic din Năsăud, Colegiul Național „Petru Rareș” din Beclean, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița.

Ieri, în Piața Petru Rareș, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a organizat o ceremonie publică prilejuită de Ziua Armatei României.

Manifestările garnizoanei Bistrița s-au încheiat cu tradiționala ceremonia de retragere cu torțe a soldaților.

Aprinderea torțelor s-a desfășurat în curtea Protopopiatului Bistrița. Cu torțele aprinse și intonând cântece patriotice, militarii au traversat pietonalul Liviu Rebreanu, Piața Centrală, Strada Gheorghe Șincai, Strada Gării, Bulevardul Republicii, Strada 1 Decembrie și Strada Avram Iancu. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: