După modelul marilor orașe din Europa, Bistrița era traversată pe vremuri de un canal care aducea apă din râul Bistrița, până aproape de centrul orașului. Era extrem de utilă în industria morăritului – o tradiție străveche în oraș.
Canalul Morii – cum era numit de localnici – se desprindea din râul Bistrița în zona actualului Liceu Sportiv. Canalul traversa strada 1 Decembrie până în spatele bisericii de la Coroana, de unde se reîntorcea spre râul Bistrița.
Canalul distribuia apă spre sistemul de șanțuri de apărare și lacurile cetății.
Șanțurile erau căptușite cu lemn și piatră. În unele zone ale orașului – acestea erau acoperite cu bârne de lemn.
Este consemnată existența unei mori în proprietatea Mănăstirii Franciscane – actualul azil de persoane vârstnice de pe strada Dogarilor – refăcută în 1532.
Între anii 1565 – 1566, meșterul dulgher Eustachio era angajat și plătit să repare aici iazurile și moara.
Forța apei era folosită în Evul Mediu în toate atelierele meșteșugărești pentru a pune în funcțiune diverse instalații și mecanisme.
Canalele au fost acoperite odată cu demolarea zidurilor cetății și apariția motoarelor termice.
Moara care a funcționat la sud de Poarta Lemnelor a fost înlocuită cu o moară sistematică – construită între 1886 – 1888. era propulsată de o turbină de 120 CP, fiind înlocuită în 1920 cu un motor pe benzină.
În oraș mai exista o moară sistematică unde se afla și un cuptor de pâine. Era proprietatea firmei Gustav Csallner & Fiii. În perioada comunistă, clădirea fostei mori a fost folosită ca depozit de fructe…
Sursă @ Bistrița – Poarta Transilvaniei, autori Laurențiu Grec, Lucian Mureșan și Corneliu Gaiu
Foto deschidere @ Bistrița de Altădată
ALTE Vremuri: Câteva amintiri despre Școala elementară de fete din Piața Mică
