21.6 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 11, 2026

FOTO/VIDEO: Impresionantă ceremonie la Brigada 81 Mecanizată Bistrița, la împlinirea a 105 ani de la înființare

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” – cea care a continuat tradițiile de luptă ale Regimentelor 81 Infanterie „Dej” şi 223 Mecanizat „Bobîlna” – a aniversat astăzi 105 ani de la înființare. Militarii bistrițeni au organizat cu acest prilej o impresionantă ceremonie militară și religioasă.

În cadrul unei ceremonii speciale, la sediul Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița a fost dezvelit bustul generalului erou Grigore Bălan – singurul general român care și-a dat viața pe câmpul de luptă, Legendara sa figură a fost evocată de comandantul Brigăzii 81, colonelul Cristinel Dumitru Colibaba.

Alături de militarii Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița, la evenimentele de astăzi a participat și generalul maior Bogdan Cernat, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. 

Odată cu împlinirea celor 105 ani de la înființarea Brigăzii 81 Mecanizată Bistrița, a fost inaugurat și pavilionul C7, lucrare finalizată de compania Frasinul cu cinci luni mai devreme decât era prevăzut în contract.

Evenimentele aniversare s-au încheiat cu o ceremonie militară în fața Muzeului Județean, pe strada care poartă numele generalului erou Grigore Bălan.

Au participat oficialitățile locale și județene, alături de reprezentanți ai structurilor militare, consilieri, preoți și rude ale militarilor bistrițeni.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: