13.3 C
Bistrița
marți, mai 21, 2024

FOTO/VIDEO – Zeci de angajați din sistemul silvic și membri ai Asociației PRO Lemn au protestat la Bistrița împotriva anomaliilor din sistem

Centrul orașului Bistrița a fost blocat astăzi, în jurul prânzului, de zeci de protestatari din sistemul silvic. Membrii Asociației PRO Lemn au venit înarmați cu pancarte, dar și câteva tiruri încărcate cu lemne care au blocat o vreme Bulevardul Republicii.

Florin Balotă, angajat al fabricii de cherestea StarGate din Ilva Mică, unde se produce cherestea, mobilier și peleți. „Ca angajat al acestei fabrici, nu mi-am simțit niciodată locul de muncă mai amenințat decât acum. Din cauza lipsei materiei prime. Există lemn, dar e foarte scump, iar fabrica nu mai poate asigura stocurile necesare de materie primă de care avem nevoie ca să funcționăm fluid…

Ne dorim lemn din România, nu din occident. Înseamnă că în magazinele de profil există produse din lemn care provin din țările vestice, în loc să încurajăm producția lemnului din România. Care lemn, putrezește în pădurile din România și nu poate fi folosit din cauza birocrației. Sunt doborâturi care nu sunt exploatate la timp din cauza nenumăratelor autorizații necesare. Este o pierdere de timp care se transformă în pierdere de calitate a bușteanului și de cantitate”, a mărturisit Florin Balotă.

Acesta a mai explicat că prin acest protest – el și colegii săi speră să obțină pârghiile legislative necesare pentru ca pe piață să existe lemn suficient. „Suntem vreo 60-7- de persoane de la Ilva Mică, dar au venit și de la fabricile din Lunca Ilvei, Telciu. Ne dorim licitații transparente, produse din lemn, nu din plastic în casele românilor. Ne dorim prețuri corecte la lemn… Toată industria lemnului este nemulțumită…!”

Constantin Tobescu, președintele Asociației PRO Lemn, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că este „o situație de criză foarte profundă în industria lemnului. Este lemn puțin și scump, iar din această cauză industria lemnului a devenit necompetitivă. Anul trecut, volumul de lemn pe piață a scăzut cu 2 milioane de metri cubi. Anul acesta va scădea din nou cu alte câteva milioane. Dacă e lemn puțin pe piață, va fi lemn puțin și pentru populație. Va fi lemn puțin și pentru încălzit casele românilor, dar și pentru industria lemnului, pentru fabricile de mobilă sau construcții.

Am avut o întâlnire cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, acum două zile. I-am prezentat problemele și soluțiile propuse de noi în sector.

Din păcate nu avem până acum niciun fel de angajament de rezolvare a situației. Cu toate că sunt niște măsuri foarte simple care ar trebui luate.

Au introdus printr-o lege obligativitatea de a se publica niște studii în Monitorul Oficial referitoare la amenajamentele silvice. Este o imbecilitate să publici un studiu de 400-600 de pagini în Monitorul Oficial. Nu folosește nimănui. Amenajamentele silvice sunt niște studii care au aproape 800 de pagini. Ministerul se încăpățânează să publice aceste studii care ar însemna un milion de pagini publicate în Monitorul Oficial. O birocrație inutilă.

Tot Ministerul Mediului vrea să revizuiască retroactiv aceste studii care sunt în vigoare de 7-8-10 ani. Sunt ok și sunt aprobate legal. Atunci când au fost elaborate era o legislație. Statul român a emis un aviz de mediu pentru aceste amenajamente și un ordin de ministru prin care le-a aprobat conform legislației din momentul respectiv. Acum același stat român ne cere să revizuim aceste studii și evaluări de mediu. A indus un blocaj în admistrarea pădurilor pe 40% din suprafața acestora.

Le-am explicat că este necesară o măsură tranzitorie, ca să continuăm să funcționăm – nu se poate bloca toată ramura de activitate”, a explicat Constantin Tobescu pentru Bistrițeanul.ro.

Oamenii sunt în pericol de a-și pierde locul de muncă, a mai avertizat Constantin Tobescu. „Dacă producția în industrie a scăzut în medie cu 25% anul trecut, înseamnă că 25% din forța de muncă – din cei 150.000 de oameni care muncesc în domeniu – s-a pierdut deja. Și continuă să se piardă. Poate că la Rodna, un loc de muncă înseamnă o familie care rămâne fără venituri…”

Protestatarii își doresc lemn legal, la prețuri corecte în piață, dar și eliminarea blocajelor legate de evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice.

Între revendicările se află și:

  • Lemnul de valoare să ajungă în industrie, nu în lemn de foc. Promovarea unui nou regulament de valorificare a masei lemnoase.
  • Lemn în piață, recoltat legal, pentru industrie și populație, nu să putrezească în pădure ! Industria lemnului este un cumpărător de lemn deja pus în piață!
  • Pădurea se păzește la cioată, nu în fabricile de mobilă!
  • Vrem produse din lemn, prietenoase cu natura, nu produse din plastic!

Pentru oprirea protestelor, aceștia își doresc promovarea unei ordonanțe de urgență care să elimine blocajele legate de evaluarea de mediu a amenajamentelor silvice.

PROTEST, mâine, în fața Prefecturii: Asociația PRO Lemn iese în stradă, nemulțumită de anomaliile legislative blochează sectorul silvic

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Materom: Ofertă de primăvară pentru călătorii confortabile și mult mai sigure

A venit în sfârșit primăvara și este momentul potrivit pentru începuturi proaspete și noi aventuri. Descoperă frumusețea naturii care ne trezește la viață, din spatele volanului modelului tău Mercedes-Benz preferat – un companion excelent pentru călătorii pline de experiențe incitante!

NOI locuri de muncă la SmartyKids Bistrița, RCB Electro și Aquabis! Sanovil caută infirmieră și fiziokinetoterapeut

Smarty Kids Bistrița caută o persoană energică și pozitivă care dorește să se dezvolte în sfera educațională și lucrul cu copiii! RCB Electro are nevoie de inginer electrotehnic și electrician întreținere / reparații. Aquabis recrutează șofer profesionist și cititor contoare pentru Bistrița și Beclean. Noi locuri de muncă sunt disponibile și la Clinica Sanovil:

SENZAȚIE: Epilare definitivă cu Soprano ICE- Alexandrite 755 prin răcire cu gheață, acum, la Paula Murg Beauty – Cult by Nella

Epilarea definitivă e acum mai simplă și mai la îndemână ca oricând. Diferența o face însă...