18.3 C
Bistrița
sâmbătă, august 8, 2026

Căutată de autorităţile irlandeze pentru fraudă și fals în declarații, găsită de polițiștii din Bistrița-Năsăud

O femeie de 39 de ani, din Bistrița, cercetată pentru fraudă și fals în declarații, pe numele căreia autorităţile irlandeze au emis un mandat european de arestare, a fost găsită de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița-Năsăud, au depistat o femeie de 39 de ani, din Bistrița, care era urmărită internațional.

Pe numele celei în cauză, autoritățile judiciare din Irlanda au emis un mandat european de arestare, aceasta fiind cercetată pentru comiterea infracțiunilor de fraudă și fals în declarații, pe teritoriul Irlandei„, potrivit IPJ BN.

Ieri, femeia a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a emis împotriva sa ordonanță de reținere pentru 24 ore.

În aceeași zi, aceasta a fost prezentată Curții de Apel Cluj, care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării către autoritățile din Irlanda„, a mai precizat sursa citată.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: