33.1 C
Bistrița
miercuri, august 5, 2026

Cele 13 centrale fotovoltaice au fost instalate de Datacor Green Energy pentru Aquabis

Datacor Green Energy a instalat pentru Aquabis cele 13 centrale fotovoltaice, în 13 dintre locațiile sale. Acestea vor produce peste 2,5 megawati cu cele 4.652 de panouri solare.

Aquabis își va produce o parte din energia electrică necesară pentru funcționare, cu ajutorul a 13 centrale fotovoltaice, care au fost instalate de Datacor Green Energy în 13 locații din Bistrița-Năsăud ale furnizorului de apă și canal.

„Este un proiect local la care ținem foarte mult, un proiect ce a presupus instalarea unor centrale fotovoltaice totalizând peste 2,5 megawați, în 13 locații ale Aquabis: stații de tratare, stații de epurare, stații de aducțiune și sediul companiei. A fost un real test pentru noi, atât prin prisma soluțiilor tehnice pe care trebuia să le oferim, cât și a numărului mare de locații, ce trebuiau finalizate într-un termen scurt și nu în ultimul rând, prin prisma riscurilor generate de specificul locațiilor”, a declarat Călin Brehar, COO în cadrul Datacor, citat de wall-street.ro.

În cele 13 locații au fost instalate peste 4.600 de panouri, cele mai multe fiind montate pe stațiile de epurare și cele de tratare din Bistrița și Beclean. Au mai fost montate pe stațiile de epurare din Sângeorz-Băi, Salva, Feldru, Rodna, Lunca Ilvei, Chintelnic, Bistrița-Bârgăului, stația de captare apă Anieș și sediul central al Aquabis.

„Am folosit acoperișurile disponibile, dar și suprafețe libere la sol. Cerința Aquabis a fost de a instala o putere cât mai mare pe suprafețele disponibile, fără a folosi structura instalată prin fixare în sol. Având la dispoziție o amprentă mică la sol, am ales folosirea de structuri est-vest, având un plus de putere instalată”, completează Călin Brehar.

Datacor este o companie bistrițeană, specializată în integratori de sisteme electrice, telecom și securitate, care a lansat o nouă divizie prin care vine cu soluții de energie solară fotovoltaică pentru companii.

Foto: Datacor 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: