8 C
Bistrița
vineri, mai 17, 2024

Locale2024 –Josenii Bârgăului- Bătălie mare pe primărie între primarul Nicolae Vrîncean (AUR), viceprimarul Vasile Urs (PSD) și un tânăr inginer

Se anunță bătălie mare pe Primăria Josenii Bârgăului, după ce PSD a renunțat pe ultima sută de metri la primarul Nicolae Vrîncean și mizează pe viceprimarul Vasile Urs trecut de curând de la PMP la PSD. Nicolae Vrâncean s-a regrupat rapid și va candida din partea AUR. În luptă intră un tânăr inginer, din partea PNL.

Nicolae Vrîncean se află la al doilea mandat de primar al comunei Josenii Bârgăului. A fost ales la ultimele alegeri din 2020 de 37,2% dintre locuitorii cu drept de vot care s-au prezentat la urne.

Cu 5 consilieri ai Alianței pentru Josenii Bârgăului, Nicolae Vrîncean spune că s-a trezit cu doar un consilier de partea sa, cel al PSD. Mai mult, cu alegerile din iunie apropiindu-se cu pași repezi s-a trezit că PSD mizează pe alt candidat și anume pe viceprimarul Vasile Urs.

„Am fost debarcat de la PSD, pe motiv de sondaj. Am să candidez din partea AUR. Pe lângă cele 22 de proiecte pe care le-am finalizat, mai am 11 proiecte în lucru și vreau să le termin. În cele două mandate pe care le-am avut am adus în comună 14 milioane de euro”, precizează Nicolae Vrîncean, pentru Bistrițeanul.ro.

Vasile Urs este viceprimar al comunei Josenii Bârgăului, iar de curând a lăsat PMP pentru PSD, pe listele căruia va candida pentru funcția de primar. E prima dată când candidează pentru scaunul de primar, deși a mai avut un mandat de consilier local. Are 49 de ani și este, de profesie, inginer silvic.

„Am planuri de dezvoltare. Sunt anumite probleme care trebuie rezolvate. Cele mai arzătoare probleme ale cetățenilor sunt reparația drumurilor, introducerea apei și a canalizării pe toate străzile, extindere de rețele electrice pe zonele în dezvoltare. As vrea și să digitalizez primăria, pentru că trebuie să evoluăm, iar cetățeanul să aibă un acces mai ușor la serviciile primăriei și să poată obține online diverse documente”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Vasile Urs.

PNL mizează pe Nicolae Timbușiu, un tânăr de 32 de ani, inginer specializat în mecanică, robotică și mecatronică, șef de atelier la fabrica RAAL din Prundu Bârgăului. Acesta a intrat în PNL în 2016 și în 2020, la 28 de ani a candidat prima dată pentru funcția de primar al comunei. A intrat atunci și în Consiliul Local al comunei.

Întrebat ce l-a determinat să candideze pentru funcția de primar, Nicolae Timbușiu spune: „Dorința unei schimbări, îmi doresc ca lucrurile să meargă mult mai bine. Ne dorim apă și canal peste tot și străzi asfaltate peste tot. Vrem sprijinirea mediului de afaceri care să creeze mai multe locuri de muncă în zonă și să dezvolte zona”.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.