1.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 14, 2025

Liderul PSD Radu Moldovan: La Consiliul Local al municipiului vom avea mulți consilieri noi! 7 primari nu mai candidează pe listele PSD

Potrivit președintelui organizației județene PSD, Radu Moldovan, în Consiliul Local vor fi mai mulți consilieri noi, în condițiile în care formațiunea politică se așteaptă la o creștere a numărului lor după alegerile locale din iunie. Și în Consiliul Județean vor avea loc schimbări. 7 primari nu mai candidează pe listele PSD la alegerile acestea: unii se retrag de tot, alții mizează pe alt partid.

La alegerile locale din 2020, PSD a candidat în alianță cu Pro România, ALDE și UDMR. Alianța a obținut 5 locuri de consilier local, însă PSD are doar 3: Alexandru Bria, Radu Elisei și Lucia Augusta Săsărman. Asta în condițiile în care în mandatul precedent s-a bazat pe nu mai puțin de 11 consilieri locali din 21.

Acest lucru ar urma să se schimbe, după alegerile din acest an, este de părere liderul PSD Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, care a spus la Bistrițeanul Live că în Consiliul Local, PSD va avea mult mai mulți consilieri noi.

„La municipiu, în proporție foarte mare se vor schimba lucrurile, pentru că acum avem doar 3 consilieri și vor fi mult mai mulți. Și la Consiliul Județean vor fi consilieri noi, dar nu în proporția în care vor fi la Consiliul Local”, a susținut Radu Moldovan, la Bistrițeanul Live.

Acesta a mai precizat faptul că 7 primari în exercițiu nu vor mai candida pe listele PSD. Unii vor să se retragă de tot din administrație când își termină mandatul, iar alții s-au reorientat spre alte partide.

Este și cazul lui Nicolae Vrîncean de la Josenii Bârgăului care va candida pe listele AUR. PSD mizează pe viceprimarul Vasile Urs. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

Și la Sever Mureșan de la Telciu s-a renunțat pe ultima sută de metri. Acesta a precizat pentru Bistrițeanul.ro că deși nu candidează pe listele PSD nu renunță la candidatură și merge fie ca independent, fie cu alt partid. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

Printre cei care nu mai candidează pe listele PSD se numără și Iustian Muntean de la Teaca, Gheorghe Onul de la Salva, Valentin Mureșan de la Ciceu Mihăiești, Ștefan Danci de la Rebra sau Mircea Gavrilă Runcan de la Nimigea.

Emisiunea la care a participat președintele PSD BN, Radu Moldovan o puteți urmări mai jos:

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...