23.1 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

Se caută medic veterinar la Poliția Animalelor. Se bat 7 pe un loc

Inspectoratul de Poliție Județean caută medic veterinar pentru Poliția Animalelor. Deși job-ul nu le va permite să practice și în privat, 7 medici veterinari s-au înscris la concursul care va avea loc sâmbătă.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud caută un medic veterinar pentru Poliția Animalelor. Acesta nu va trata animalele, ci doar va constata și îi va ajuta pe agenți să ia cele mai potrivite măsuri în situațiile întâlnite.

Concursul va avea loc în weekend, iar pentru acest post s-au înscris nu mai puțin de 7 medici veterinari.

Potrivit șefului IPJ BN, Mihai-Ovidiu Lupșa, cel care va câștiga concursul va avea statut de polițist, astfel că nu va putea practica și în mediul privat, bazându-se doar pe salariul de la Inspectorat.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: