19.3 C
Bistrița
duminică, august 23, 2026

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs pe Drumul Tărpiului

Pompierii militari au fost solicitați să intervină astăzi la un accident rutier produs în Bistrița, pe Drumul Tărpiului. Trei persoane au fost transportate la spital.

Un accident rutier a avut loc astăzi în Bistrița, pe Drumul Tărpiului.

La fața locului au intervenit pompierii militari. Din primele informații, în accident sunt implicate patru persoane conștiente, cooperante.

UPDATE

În urma accidentului, trei victime ce prezintă politraumatisme vor fi transportate la spital pentru investigații medicale suplimentare”, potrivit ISU BN.

UPDATE 2

Astăzi, 28 iulie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, pe Drumul Tărpiului din municipiu.

Din primele date, un tânăr de 18 ani din Nepos, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 173B din municipiul Bistrița, a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un parapet din beton. Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei pasageri care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Rutier Bistrița continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, informează IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: