23.6 C
Bistrița
luni, mai 4, 2026

Bistrițenii de la Dimex 2000 Company intră în „lupta” pentru construirea Spitalului Regional de Urgențe de la Iași

80 de companii, grupate în 6 asocieri de firme, au depus oferte pentru licitația de construire a unuia dintre spitalele regionale, cel de la Iași. Printre ele se numără și constructorul bistrițean Dimex 2000 Company.

Potrivit profit.ro, nu mai puțin de 80 de companii, grupate în 6 asocieri au intrat în lupta pentru construirea unuia dintre spitalele regionale, cel de la Iași. Una dintrre asocieri este condusă de constructorul bistrițean Dimex 2000 Company. Printre ele se numără și trei companii din Turcia.

Contractul prevedere lucrări de construire, dar și furnizarea și instalarea de echipamente medicale, iar valoarea sa totală ajunge la 436 de milioane de euro. Spitalul va avea 7 niveluri, 850 de paturi, 20 de săli de operație și 3000 de angajați.

Amprenta la sol a spitalului va fi de 28.000 de metri pătrați, iar suprafața desfășurată va fi de aproape 150.000 de metri pătrați. Spitalu va fi dotat cu 9600 de panouri fotovoltaice, va avea 1.500 de locuri de parcare, dar și aproape 40.000 de metri pătrați de spații verzi.

Acesta nu este primul proiect de anvergură de care vrea să se ocupe Dimex 2000 Company. Constructorul se ocupă și de drumul expres care leagă DN1 de A3. Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Constructorul Dimex 2000 Company, lăudat de CNAIR pentru mobilizarea din șantierul drumului expres care leagă DN1 de A3

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Daca sunt seriosi, bravo lor, merita sa realizeze aceasta constructie. Speram ca toate spitalele regionale din tara, sa fie construite de firme serioase intrucat am vazut ce lucrari intarziate si de proasta calitate au facut dri de la Mis Grup. As fi vrut sa vad si alte firme serioase care sa participe la licitatii…. De ex Amicii..
    poate au noroc cei de la Dimex sa depuna o iferta corespunzatoare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...