25.8 C
Bistrița
marți, iunie 23, 2026

Un învățător din Budești, internat la Mureș, are nevoie de sânge! Primăria Budești oferă transport pentru donatori

Un învățător de 50 de ani din localitatea Țagu (comuna Budești) are nevoie urgentă de sânge. Primăria Budești este dispusă să pună la dispoziția celor din zonă care vor să doneze sânge un mijloc de transport.

Învățătorul Marius Oltean este internat, în stare gravă, la Spitalul Județean Mureș. Acesta are nevoie urgentă de sânge, indiferent de grupă. Apelul pentru donare de sânge a fost făcut chiar de către primarul comunei Budești de unde este învățătorul, Vasile Codrea:

„Dragi concetățeni, am aflat cu tristețe că domnul învățător MARIUS OLTEAN, de la Școala Primară Țagu, comuna BUDEȘTI, este internat la Spitalul Județean MUREȘ și are urgentă nevoie de sânge, indiferent de grupa sanguină. Cei care puteți și doriți, gândindu-vă că prin gestul de a dona sânge faceți o faptă bună, creștinească, vă rugăm s-o faceți! Putem salva o viață de om  care a făcut mult bine comunității, și mai poate face, dacă și noi îi vom da o șansă”, a precizat Vasile Codrea.

Acesta mai spune că Primăria Budești le pune la dispoziție celor din zonă un mijloc de transport pentru a de deplasa la centrele de donare. Donatorii pot să ceară ajutor cu transportul la numărul de telefon 0769046998.

Puteți dona atât la centrul din Bistrița, cât și la cel din Târgu Mureș, specificând la donare numărul învățătorului Marius Oltean.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

FOTO: Colibița are nevoie de evenimente pentru a atrage turiști! A fost nebunie aseară la evenimentul TSP de pe plaja Panoramic Colibița

Colibița, sau „Marea de la Munte”, rămâne unul dintre locurile preferate de cei care aleg să...