4.2 C
Bistrița
vineri, februarie 6, 2026

OCAZIE: 1500 de euro pentru vecinii care vor să-și facă viața mai frumoasă la bloc

Asociația „Între Vecini” caută 25 de grupuri de vecini care doresc să-și dezvolte o comunitate la bloc. Fiecare grup va primi 1.500 euro și 12 luni de sprijin pentru proiecte comunitare. Cele mai bune 5 grupuri vor fi selectate pentru a participa anul viitor într-o competiție cu premii de 5.000 euro. Unul va avea șansa de a câștiga marele premiu în valoare de 15.000 euro. Cu acești bani, vecinii își pot amenaja o grădină urbană pe bloc.

Din păcate încă nu avem o comunitate în Bistrița. Cea mai apropiată geografic este în Zalău. Tocmai de aceea de dorim mult să găsim una. Știm că bistrițenii sunt oameni de nădejde!”, a transmis, pentru Bistrițeanul.ro, Iris Ursea, Community Manager la Asociația „Între Vecini”

Proiectul „ÎntreVecini” numără 30 de comunități la bloc, din 14 județe din România. S-au dezvoltat peste 60 de proiecte de comunitate pentru 9.000 de vecini implicați. Între aceste proiecte se află festivaluri de cartier, grădini comunitare, concursuri sportive sau sisteme de colectare selectivă la bloc.

Despre ce este vorba:

Timp de 12 luni, grupurile de vecini selectate vor urma un proces ghidat și finanțat de Asociația ÎntreVecini, cu scopul de a dezvolta o comunitate mai puternică.

Programul este împărțit în 4 module, iar în fiecare modul grupul va dezvolta un proiect cu impact local. În acest program grupurile vor beneficia de:

  • 1.500 de euro pentru proiecte de comunitate
  • Workshopuri pentru dezvoltare comunitară cu specialiști (sociologi, jurnaliști, peisagiști, facilitatori comunitari etc.).
  • Un facilitator local dedicat.
  • O comunitate națională de susținere și inspirație.
  • Idei, resurse și materiale testate deja în cele 30 de comunități ÎntreVecini.

La finalul celor 12 luni, 5 grupuri de vecini vor fi selectate pentru un extra-grant de 5.000 de euro. Dintre acestea, un grup va câștiga marele premiu în valoare de 15.000 de euro, pentru a crea o grădină urbană pe bloc. Umbrind blocul, grădina va reduce efectul de insulă de căldură, contribuind pozitiv la reducerea și adaptarea la schimbările climatice.

Pentru a se înscrie în program, grupul de vecini trebuie să locuiască la bloc, într-un oraș din România, să fie format din minimum 4 vecini și președintele asociației de proprietari.

Blocul trebuie să aibă o Asociație de Proprietari care poate colabora juridic cu ÎntreVecini.

Este necesar, totodată, să existe un spațiu deschis pentru activități comunitare în proximitatea blocului (maxim 500 m). Terasa blocului trebuie să fie accesibilă și să aibă minim 100 mp neumbriți.

Constituie un avantaj existența unui istoric de proiecte comunitare sau parteneriate locale, existența unui canal activ de comunicare cu vecinii și disponibilitatea unuia dintre vecini de a acorda 4 ore/săptămână proiectului, ca facilitator comunitar voluntar.

Procesul de înscriere are două etape:

  1. Citirea Ghidului și completarea Formularului Aplicantului până în 30 octombrie 2024 inclusiv.
  2. Participarea la interviuri în perioada 20 octombrie – 5 noiembrie 2024.

Câștigătorii vor fi anunțați pe 11 noiembrie 2024.

Întregul Ghid al Aplicantului este disponibil pe www.intrevecini.ro sau AICI.

Grupurile interesate trebuie să completeze formularul disponibil AICI.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.