0.4 C
Bistrița
luni, decembrie 15, 2025

Noul corp al Spitalului Clinic Județean ar urma să fie recepționat vara viitoare. Spitalul va angaja 1.000 de persoane

La ultima conferință de presă în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, Gabriel Lazany a precizat că noul corp al unității medicale va aduce 15 specialități medicale noi și o suplimentare a angajaților cu 1.000 de persoane.

Potrivit fostului manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, noul pavilion al unității medicale ar urma să fie recepționat, cel mai probabil, în vara anului viitor. Acesta este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Întreaga investiție care include și modernizarea actualului corp de clădire se va întinde până în 2026, întrucât lucrările trebuie realizate pe porțiuni, iar activitatea medicală nu poate fi întreruptă.

„Partea de construcție este finalizată, în momentul de față se lucrează intens pe interior. (…) Estimăm că întreg procesul investițional prin PNRR să fie finalizat undeva la jumătatea anului 2026, pentru că partea cea mai dificilă este reabilitarea și modernizarea corpului actual, pentru că se face în paralel cu activitatea medicală”, a precizat ieri, Gabriel Lazany.

Prima secție modernizată din clădirea principală este Pediatria, unde lucrările vor fi finalizate în luna decembrie.

Noul pavilion va duce la înființarea de 15 specialități medicale noi, dar și la suplimentarea personalului. Este vorba despre 1.000 de persoane, personalul medical urmând să fie absorbit gradual.

De la preluarea managementului unității medicale de către Gabriel Lazany au fost angajați 100 de medici, iar odată ce noul pavilion va fi gata, numărul de medici din spital va ajunge la 300.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos: