21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

DJST BN vrea să înființeze o secție de gimnastică artistică feminină la Bistrița

Annamaria Antal, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bistrița-Năsăud, a declarat astăzi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că instituția pe care o conduce dorește să înființeze o secție de gimnastică artistică feminină la Bistrița.

Am avut discuții cu Federația Română de Gimnastică și cu conducerea Clubului Sportiv Municipal să înființăm o secție de gimnastică artistică feminină și la Bistrița, dar din cauza faptului că mai avem nevoie de o bârnă și paralele care trebuie ancorate, încă nu am găsit un spațiu suficient pentru acestea. Sper din suflet ca pe viitor să se realizeze și acest vis al fetițelor din oraș„, a declarat aceasta.

Annamaria Antal a mai precizat că luna viitoare, Bistrița va fi gazda concursului național de gimnastică artistică feminină (junioare) The New Challenge – Transilvania Cup.

Evenimentul are loc în 9 noiembrie, la Sala Polivalentă de lângă Parcul Municipal, și se află la prima ediție.

Vor fi 5 categorii de concurs – Începători, Nivel 1, Nivel 2, Nivel 3 și Nivel 4 – Avansați.

Mai multe detalii puteți afla mai jos:

Bistrița, gazda unui concurs național de gimnastică artistică feminină: New Challenge – Transilvania Cup

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: