2.3 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

Echipa Spitalului Clinic Județean, cu urologul Răzvan Couți, a obținut acreditările necesare de la Strasbourg pentru a opera robotul DaVinci

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, împreună cu urologul Răzvan Couți, a obținut acreditările necesare pentru operarea robotului DaVinci, care ajunge luna aceasta la unitatea medicală din Bistrița.

Medicul urolog Răzvan Couți a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că s-au obținut acreditările necesare, de la IRCAD Strabourg Franța, pentru chirurgie robotică, având în vedere faptul că luna aceasta ajunge la Bistrița robotul DaVinci.

IRCAD este un institut de cercetare destinat cancerului digestiv format în anul 1994, care oferă cursuri de formare și acreditare în chirurgia robotică. Medicul Răzvan Couți a fost cel care a militat pentru aducerea la Bistrița a unui robot DaVinci.

Potrivit fostului manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, Gabriel Lazany, unitatea medicală este primul spital public din România care va avea chirurgie robotică. Un astfel de robot costă câteva milioane de euro, investiția fiind finanțată de Ministerul Sănătății.

Foto: Arhivă

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...

BISTRIVET angajează tehnician / inginer producție și Consultant suport vânzări: NOI locuri de muncă la Stewo Năsăud

Compania BISTRIVET angajează Tehnician / Inginer responsabil linie de producție Monariu și Consultant Suport Vânzări & E-commerce Bistrița-Năsăud. GB Instaplan caută instalatori și electricieni. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: