19.5 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Două antrenamente pe zi, 6 zile pe săptămână: programul draconic al adolescentului Narcis Papolți – campion european la haltere

La doar 17 ani, Narcis Papolți, un adolescent din Bistrița se poate mândri cu un titlu de campion european la haltere. Practică acest sport încă de când avea 12 ani, iar visul său este să ajungă la Jocurile Olimpice.

Narcis Papolți, un tânăr de doar 17 ani din Bistrița este o stea în ascensiune în lumea halterelor. Elev al Liceului Tehnologic Forestier din Bistrița, Narcis a început să practice acest sport la vârsta de 12 ani, iar astăzi se poate lăuda cu un palmares impresionant și cu un titlu de campion european la juniori.

Povestea lui Narcis a început acum 5 ani, când antrenorii de la clubul CSM Bistrița, Ovidiu Fătu și Adrian Chivu, i-au oferit o șansă:

„Momentul în care mi-am dat seama că vreau să practic acest sport a fost după primele antrenamente. Mi-a plăcut ce se practică și, cu susținerea antrenorilor, am înțeles că pot ajunge departe dacă muncesc suficient”, spune adolescentul.

Sub îndrumarea atentă a antrenorilor, Narcis a descoperit nu doar tehnica acestui sport, ci și o pasiune care l-a împins să își depășească limitele. A fost legitimat la clubul CSM Bistrița, unde a început o călătorie care avea să-l transforme într-un campion.

„A implicat multă muncă și efort, dar cu ajutorul antrenorilor am avut mai multă încredere în mine. Asta m-a făcut să dau tot ce am mai bun și să ajung unde sunt acum”, completează Narcis.

Momentul său de glorie a fost în 2022, când a câștigat medalia de aur la Campionatul European de Juniori din Polonia. Însă performanțele sale nu se opresc aici. Narcis a obținut și alte rezultate remarcabile, atât pe plan național, cât și internațional: Locul 3 la Campionatul European din Moldova, locul 6 la Campionatul Mondial din Lima, Peru, locul 6 la Campionatul Mondial din Albania, 2023, locul 6 la Campionatul European de Tineret din București, în 2023. De asemenea, multe alte numeroase medalii la competiții naționale.

În prezent, Narcis face parte din lotul de juniori al României, pregătindu-se intens pentru competițiile internaționale și pentru visul suprem – participarea, în 2028, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles.

Ce implică viața de halterofil?

Viața unui halterofil de performanță este departe de a fi ușoară. Narcis se antrenează de două ori pe zi, șase zile pe săptămână:

„Acest sport implică multă muncă și efort. Stilul de viață este unul ocupat, cu antrenamente pentru a progresa, dar îmi rezerv și puțin timp liber pentru relaxare și ieșiri cu prietenii”, ne-a spus tânărul.

Deși halterele sunt susținute în România, costurile pentru pregătire rămân o provocare. Cu toate acestea, Narcis este hotărât să își urmeze pasiunea și să obțină rezultate remarcabile la nivel mondial.

Când vine vorba de viitor, Narcis nu are nicio îndoială. Se vede continuând să practice acest sport, dar la un nivel și mai înalt:

„În viitor, mă văd făcând acest sport, dar la un nivel mai mare, cu realizări mari, cum ar fi Jocurile Olimpice din Los Angeles,” declară el.

Foto: Arhivă Personală

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: