7.5 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 20, 2025

Fără control la vamă, de mâine! Controlul va fi eliminat la 40 de puncte de trecere rutiere, feroviare și portuare ale frontierei

În contextul aderării României la Spațiul Schengen, începând de mâine, controlul călătorilor va fi eliminat la 40 de puncte de trecere a frontierei, cu specific rutier, feroviar și portuar.

Începând de mâine, la 40 de puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, feroviar și portuar de la granița cu Ungaria și Bulgaria se elimină controlul. Cei care vor să iasă din țară chiar mâine nu vor mai opri la cabinele de control ale Poliției de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie.

Se elimină controlul la 11 puncte de trecere rutiere a frontierei la granița cu Bulgaria, la care se adaugă 3 feroviare și 7 portuare. La granița cu Ungaria se renunță la control la 12 puncte de trecere rutiere și 5 feroviare.  De asemenea se elimină controlul și la trecerile portuare Cernavodă și Brăila.

„Acest lucru este valabil pentru toate persoanele, indiferent de cetățenie, și pentru toate categoriile de mijloace de transport, fie că vorbim despre turisme, autocare, microbuze, camioane, ambarcațiuni sau trenuri”, precizează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, persoanele care vor să iasă din țară trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, pașaport sau buletin.

Polițiștii de frontieră români vor face controale aleatorii și nesistemtatice pe căile de comunicație de frontieră internă sau în diverse noduri rutiere, în limita celor 30 de km de la linia de frontieră în interior.

Foto: politiadefrontiera.ro

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.