3.1 C
Bistrița
vineri, ianuarie 30, 2026

De anul acesta vom recicla și hainele vechi! Primarii din orașe și comune decid cum se va face asta:

Potrivit ministrului Mediului, Mircea Fechet, începând din acest an vom fi obligați să reciclăm și hainele vechi. Deocamdată nu se știe cum se va face acest lucru, cert este că reciclarea textilelor se va face atât în urban, cât și în rural.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a explicat la Digi24 că de anul acesta românii vor fi nevoiți să recicleze și textilele. Acest lucru se va aplica în toată țara, atât în urban, cât și în rural.

Cine va decine cum se va face asta ? Conform ministrului va decide primarul. Primarii decid dacă se va face colectare din poartă în poartă sau la puncte de colectare cu aport voluntar.

„Obligația este aceea de a modifica contractele de delegare pentru serviciul de salubrizare, astfel încât, începând cu anul acesta să avem și colectare separată a textilelor. Am constatat, atunci când am făcut determinări de compoziție a deșeurilor care ajung pe groapa de gunoi, că o parte însemnată din volumul acelor deșeuri era alcătuită și din astfel de materii, cum ar fi textilele, haine vechi sau alte tipuri de textile. Ele trebuie tratate și trebuie reciclate”, a explicat ministrul Mediului.

Deși aceste deșeuri pot fi reciclate fie prin puncte voluntare de colectare, fie din poartă în poartă, cel mai probabil primarii vor opta pentru puncte de colectare. Aceasta variantă este mai puțin costisitoare.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: