21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

În sfârșit se termină lucrările la Colegiul Național Liviu Rebreanu! În aprilie, inaugurarea

Gabriel Lazany, primarul Bistriței, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrările la Colegiul Național Liviu Rebreanu vor fi finalizate la începutul acestui an, iar inaugurarea oficială va avea loc în aprilie, de Ostermarkt – Târgul de Paște al sașilor.

La Colegiul Național Liviu Rebreanu va fi finalizată la începutul acestui an toată investiția. Deja am discutat cu Forumul Democrat German, care este proprietarul imobilului, și am stabilit data inaugurării, care va fi în perioada cât este Târgul de Paște – Ostermarkt.

În aprilie va fi inaugurarea oficială a Colegiului Național Liviu Rebreanu. Va fi gata tot, inclusiv partea de curte și parc„, a precizat Gabriel Lazany.

Acesta a mai spus că elevii se vor muta în săli imediat ce va sosi mobilierul.

Dacă mobilierul se livrează mai repede, elevii vor intra mai repede în săli. Când se va finaliza livrarea mobilierului, care a fost obiect al altei proceduri de achiziție, a altui contract, tot cu CNI-ul, vor intra imediat. Nu ținem neapărat ca inaugurarea să se suprapună cu intrarea elevilor”, a mai explicat primarul Bistriței.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți reciti mai jos:

Compania Națională de Investiții asigură finanțarea pentru finalizarea lucrărilor la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița

Cum a ajuns renovarea CN „Liviu Rebreanu” să coste dublu: După 4 ani, lucrările nu sunt gata, iar MIS Grup a dispărut de pe șantier

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: