22.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Vicele 2 Sorin Hangan intră în pâine luni! Atribuțiile urmează să fie stabilite în prima zi de lucru, prin negociere

În cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, primarul Gabriel Lazany a precizat că viceprimarul 2, Sorin Hangan, uns de CL chiar săptămâna aceasta, va începe munca luni. Tot atunci vor stabili, de comun acord, ce atribuții va avea.

Primarul Gabriel Lazany a fost însoțit la conferința de presă de astăzi doar de viceprimarul 1 al municipiului, Ștefania Stere. Absent a fost viceprimarul 2 Sorin Hangan, care, se pare, va începe munca abia luni, 20 ianuarie.

Întrebat ce atribuții va avea Sorin Hangan, primarul Gabriel Lazany a precizat că acestea vor fi stabilite în prima zi de muncă, de comun acord.

Sorin Hangan a primit girul consilierilor local în ședința extraordinară de săptămâna aceasta. Liberalul nu este străin de administrație, fiind viceprimar și în mandatul lui Ioan Turc.

Edilul a ținut să precizeze că PSD a făcut un parteneriat cu PNL în Consiliul Local și nu o alianță politică, cum au numit-o unii.

„Nu este o alianță politică, este ceea ce ne-au transmis oamenii că își doresc. Oamenii nu își doresc certuri și scandal politic, își doresc conlucrare pentru dezvoltarea orașului. Atâta timp cât eu voi fi primarul municipiului Bistrița ședințele de Consiliu Local nu vor arăta ca o piesa de teatru de Caragiale vor fi exact ce trebuie: constructive pentru orașul nostru”, a mai spus Gabriel Lazany, în conferința de astăzi.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.