23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Leoni își recalifica din angajați, cu fonduri europene. 100 de angajați devin din necalificați, electricieni

Producătorul de cablaje auto Leoni implică peste 600 de angajați, de la toate fabricile din România, inclusiv Bistrița, într-un program de formare profesională. 100 de angajați necalificați se pregătesc să devină electricieni.

Potrivit ZF.ro, Leoni implică peste 600 de angajați, de la fabricile din Arad, Bistrița și Pitești, într-un proiect de formare profesională. Dintre aceștia, 100 de muncitori necalificați vor deveni electricieni.

„Proiectul Angajați Competitivi va instrui 610 angajați cu vârste între 18 și 64 de ani din fabricile Leoni din Arad, Bistrița și Pitești. Aceștia vor participa la cursuri și programe de formare adaptate cerințelor tehnologice actuale, susținând dezvoltarea abilităților tehnice și profesionale”, au declarat reprezentanții Leoni, citați de ZF.ro.

Proiectul de training este finanțat integrat din fonduri europene nerambursabile și are o valoare de aproape un milion de euro.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. se face recalificare ca sa aiba de unde sa mai dea afara din oameni care au vechime in firma si ramin in continuare penali care au avut abaterii disciplinare ex. (furturii si indisciplina) !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: