23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Din vară, la Bistrița se va da ora exactă în handbalul feminin: se înființează centrul național olimpic

În plină campanie de transferuri pentru noul sezon, cei din conducerea clubului CS Gloria 2018 B-N au primit în cursul zilei de astăzi o nouă veste bună: s-a aprobat înființarea centrului național olimpic de pregătire a tineretului la Bistrița.

Team Managerul echipei CS Gloria 2018, Dan Dumitru a declarat în cadrul emisiunii sportive “Arena Sport” de la Bistrița FM că:

„Astăzi s-a aprobat în cadrul ședinței Comitetului Olimpic Român  înființarea Centrului Național Olimpic de Pregătire a Tineretului (CNOPT) la Bistrița, care va face parte dintr-un complex de pregătire pentru înalta performanță la handbal feminin, deci practic Bistrița va fi un pol foarte puternic al sportului de performanță. Acest lucru va fi posibil datorită unui parteneriat dintre clubul CS Gloria 2018 B-N, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și deasemenea Federația Româna de Handbal iar acest aspect este cu siguranță un alt pas spre realizarea proiectului românesc pe care clubul bistrițean vrea să îl implementeze.”

De menționat faptul că zilele trecute clubul bistrițean a reuțit semnarea a patru jucătoare  pentru sezonul următor, 3 românce si o jucătoare de origine spaniolă: Anamaria Măzăreanu și Daria Bucur – CSM Gloria Buzău, căpitanul echipei naționale a României, Lorena Ostase – Rapid București și Paula Arcos – Vipers Kristiansand.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: