22.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – Turiști surprinși în timp ce se fotografiau, plimbându-se pe apa înghețată a lacului Colibița!

Doi turiști au fost surprinși, în această după-amiază, plimbându-se relaxați pe apa înghețată a Lacului Colibița! Cei doi păreau că nu realizează la ce pericol se expun.

Un cititor ne-a trimis îngrijorat imaginile de mai jos. Prinși cu povestea, cei doi au ajuns până spre mijlocul lacului.

Mai îngrijorător pentru cei care i-au văzut de pe marginea lacului – protagoniștii – prinși cu povestea – au ajuns până spre mijlocul lacului.

La un moment dat, aceștia au făcut și o ședință foto, în mijlocul lacului. Martorii au încercat să-i strige de pe margine, să-i avertizeze în legătură cu pericolul la care se expun. Dar cei doi nu au răspuns.

Într-un final, cei doi au revenit la malul lacului, ieșind din zona apelor înghețate. În acest moment sunt în regulă, în afara oricărui pericol.

În zona au ajuns și polițiștii, alertați de alți turiști îngrijorați de pericolul la care s-au expus cei doi. „Nu au fost constatate fapte de natură contravențională sau penală”, au transmis reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: