21.6 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

FOTO: Atomic Bots a triumfat la Regionala Nord a FIRST Tech Challenge!

Atomic Bots, echipa de robotică a Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, a participat recent la Regionala Nord a competiției FIRST Tech Challenge. Roboticienii au reușit să cucerescă un bine-meritat Motivate Award 2! Premiul recunoaște echipele care inspiră și promovează cultura FIRST în comunitatea lor.

Atomic Bots de la Colegiul „Andrei Mureșanu” s-a descurcat exemplar la Regionala Nord a competiției FIRST Tech Challenge. Pasionații de robotică de la CNAM au demonstrat atât abilități tehnice remarcabile, cât și un spirit de echipă excepțional.

Prin strategii bine puse la punct, colaborare eficientă și determinare, Atomic Bots a făcut față provocărilor fiecărui meci. Fiecare etapă a fost o provocare, dar și o oportunitate de învățare și perfecționare.

Iar susținerea continuă din partea galeriei energice a contribuit la moralul echipei și la atmosfera electrizantă din arenă”, ne-au transmis cei de la Atomic Bots.

Unul dintre cele mai mari atuuri ale echipei a fost chiar galeria spectaculoasă, organizată la fiecare meci. Ea a inspirat energie, entuziasm și susținere, atât pentru membrii echipei, cât și pentru întreaga competiție.

O dată în plus, prin pasiunea și devotamentul lor, cei de la Atomic Bots au demonstrat ce înseamnă cu adevărat spiritul competiției.

Această reușită nu ar fi fost posibilă fără sprijinul sponsorilor ECOSOFT, WOLF ART, ASOCIAȚIA COMUNITARIUM, ÎNDEMÂNAREA CONSTRUCT, CML, NMS WORKS, METEREM, TRUCK AUTOLUX, CRAMA JELNA, SRA-BN, ROBOTSISTEM, DORIEMI ASIG SRL, ANDREPLAST, ELECTROPLAST, D&P PROJECT, MIVA PROIECT SRL, 24TECH, ENERGOPLAST, FULL SERVICE GENESYS PRO TECH. 

Le mulțumim mult pentru încrederea acordată și pentru resursele pe care ni le-au oferit. Totodată, mulțumim și conducerii Colegiului Național „Andrei Mureșanu” și a Școlii Gimnaziale Nr. 4!  Au avut un rol esențial în susținerea continuă a echipei. Mulțumim, de asemenea, Primăriei Bistrița și Primăriei Rodna pentru sprijinul oferit în asigurarea transportului la etapa regională.

Atomic Bots adresează felicitări celorlalte echipe participante: au dat dovadă de muncă, creativitate și spirit de echipă remarcabile.

Aprecierile noastre se îndreaptă mai ales către  echipele din Bistrița-Năsăud: SGBots, InfotronX, Esentza Robotics și Bolts and Gearspentru dedicarea și pasiunea lor”, au mai transmis cei de la Atomic Bots. 

FIRST Tech Challenge reprezintă mai mult decât o competiție. Este o comunitate de tineri pasionați de tehnologie, iar Atomic Bots se mândrește că face parte din ea”, au mai subliniat roboticienii de la CNAM.

Premiul Motivate Award 2 recunoaște echipele care îmbrățișează cultura FIRST și o promovează în școală și în comunitate.

Atomic Bots a demonstrat un plan organizațional solid și contribuții individuale semnificative. A fost un ambasador pentru programele FIRST, reușind să atragă persoane noi în comunitatea STEM.

Totodată, echipa a valorificat lecțiile învățate din activitățile de outreach pentru a îmbunătăți evenimentele viitoare, adoptând o abordare creativă în promovarea echipei și a valorilor FIRST.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...