…să tot fie – presărate strategic prin toată Bistrița – câteva zeci de asemenea exemplare. De un portocaliu ușor prăfuit, dar încă plin de energie și optimism – pătrățoase, telefoanele publice din anii 90 se încăpățânează să reziste încă! Lipite de zidurile unor magazine din Bistrița. Încercând cu îndârjire să pună o piedică în calea uitării… Sprijinind câte un pahar de cafea din carton… Lăsându-se cufundate tiptil, în rugină…
Le salutăm cordial de fiecare dată, cu un zâmbet larg. Prea bine știind că sunt pe cale de dispariție. Și că probabil nu vor mai rezista multă vreme… Zilele le sunt numărate. Le va revendica cineva, cât de curând. Cineva își va da seama că nici măcar nu mai există / nu se mai produce cartela care să fie folosită la asemenea telefoane. Nici nu mai amintim cum arăta sau ce era desenat pe ea…
Dar până să fie cu totul șterse de pe fața pământului – până când mâna nemiloasă a destinului și a progresului le va desființa definitiv – până atunci încă merită câteva minute de admirație pe zi…
Am admirat chiar zilele trecute receptorul unui asemenea telefon din Decebal. Atârna, tremurând alene, în aerul rece al dimineții. Ai fi putut să juri că însuși Neo (ba poate chiar Trinity) l-a atins, l-a folosit, s-a topit în interiorul lui cu doar câteva secunde înainte…!
