21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – Peste 300 de concurenți din toată țara aleargă la Bistrița pentru o cauză specială: Centrul Multifuncțional Peniel

Peste 300 de concurenți, atât din județul nostru, cât și din Mureș, Maramureș, Iași, Suceava, Cluj sau București, și-au dat astăzi întâlnire la Bistrița, la competiția “Peniel Trail Run”. Contribuția pentru participarea la concurs va fi folosită pentru realizarea unui centru multifuncțional în cartierul Subcetate.

Astăzi, la Bistrița, pe dealul Cetății, se desfășoară prima ediție a concursului caritabil “Peniel Trail Run”, prin care organizatorii și-au propus să încurajeze obiceiuri bune și sănătoase, dar și să adune fonduri pentru construcția Centrului Multifuncțional Peniel.

Pe terenul achiziționat de Fundația Peniel în cartierul Subcetate se va ridica o clădire ce va adăposti o cafenea, săli de sport, săli de conferință și pentru afterschool, parcări și un teren sintetic multisport.

Acest centru va fi deschis pentru comunitatea bistrițenilor și va organiza proiecte sociale.

Pentru concurenți au fost pregătite mai multe probe – Semimaraton Peniel, Cross Sanovil 10k, Cross Grx_service 5k și Monor Kids Race (toate traseele au pornit de la terenul unde va fi construit acest centru), urmând ca premierea să aibă loc la ora 14:00.

Printre cei care au luat startul astăzi se numără și Paraschiva Borș, alături de soțul său, Vasile Borș, primarul din Maieru, dar și un concurent de 85 de ani, din Harghita.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: