15.5 C
Bistrița
miercuri, iunie 11, 2025

FOTO/VIDEO: Cabinetul stomatologic mobil, gata de funcționare. Ce servicii medicale vor fi disponibile gratuit elevilor din Bistrița și din județ

Cabinetul stomatologic mobil al Primăriei Bistrița intră în funcțiune în două săptămâni, a anunțat primarul Gabriel Lazany. În curtea Școlii Gimnaziale Nr 4, medicul stomatolog George Dumitrescu a explicat că elevii vor avea parte – gratuit – de tratamente de urgență, ameliorarea durerii și a infecțiilor. „Se pot face plombe, se pot trata carii, se pot face obturații.”

După ce a fost recepționat de primărie, cabinetul mobil a trecut printr-o procedură complexă de autorizare și acreditare. În momentul de față, cabinetul are toate autorizațiile necesare funcționării. A fost întregistrat și la Colegiul Medicilor Stomatologi.

Vom începe un program de control profilactic al copiilor pe care îl vom desfășura în parteneriat cu Inspectoratul Școlar”, a precizat primarul Gabriel Lazany.

Cel care va coordona proiectul este consilierul local dr. George Dumitrescu, medic stomatolog de profesie.

Este cea mai bine dotată unitate mobilă, din punctul de vedere al echipamentelor. Mai bine de atât nu se poate, chiar și în vestul Europei ar fi mândri de un asemenea cabinet. Poate oferi servicii de calitate, respectând toate normele de igienă și sterilizare. Pe lângă tratamente de urgență, ameliorarea durerii și a infecțiilor, se pot realiza și operații de odontologie… Se pot face plombe, se pot trata cariile dentare, se pot face obturații care în mod normal, în unitățile de urgență nu se fac. Toate aceste servicii sunt gratuite. Părinții nu au de plătit nimic. Eu și un coleg de-al meu vom oferi aceste servicii voluntar”, a completat dr. George Dumitrescu

Acesta a mai explicat că pentru început, cabinetul mobil va funcționa câteva ore, o dată sau de două ori pe săptămână, după un program care va fi stabilit și anunțat ulterior.

Materialele și instrumentarul vor fi oferite de dr. George Dumitrescu. Acesta a completat că își va ține promisiunea făcută la învestirea în funcția de consilier local. Va dona pentru cabinetul stomatologic mobil cei 1300 de lei pe care îi primește lunar de la Primărie.

Medicul speră să i se alăture și alți colegi stomatologi care să dea o mână de ajutor la funcționarea cabinetului.

Vasile Șteopoaie, inspectorul general al ISJ BN, a recunsocut că o asemenea unitate mobilă este mai mult decât binevenită. Cu atât mai mult cu cât sunt foarte puține unități școlare dotate cu cabinet stomatologic.

În județ există doar 11 unități școlare cu cabinet stomatologic. Dintre aceste 8 sunt în Bistrița, însă doar 6 sunt și funcționale. La Școala Gimnazială Nr 4 și Colegiul Liviu Rebreanu medicii stomatologi s-au pensionat. Urmează să demarăm procedurile de angajare a unor noi medici și în aceste școli. Este o inițiativă foarte bună, prin care se poate ajunge la toți copiii din Bistrița și chiar din județ”, a afirmat Vasile Șteopoaie.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Nu știu dacă primăria a făcut bine ,cumpărând acest cabinet mobil…..Poate era mai bine, să facă un cabinet obișnuit la o altă școală! Și să pornească examenele pentru posturile rămase vacante,prin pensionarea celor două doctorițe! O mențiune pentru titlu….Plombă sau obturație este același lucru! După mine,este o activitate suplimentară fără avantaje majore…..și cu niște costuri destul de mari! Îl felicit pe prietenul meu ,George, care preia voluntar , aceasta inițiativă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...