23.2 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

La loc comanda! Ca să pună scările rulante, se iau jos copertinele de la pasajul din Decebal

Pasajul subteran din zona Pieței Decebal va fi deschis circulației când vor fi montate și scările rulante, care acum stau într-un depozit. Urmează să fie efectuate mai multe lucrări, iar copertinele vor fi luate jos. „Din păcate, lucrurile care s-au făcut, s-au făcut fără cap”, este de părere primarul Gabriel Lazany.

Pasajul din Decebal, parte din proiectul Axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, nu poate fi deschis circulației până nu vor fi montate și scările rulante.

Problema acelui pasaj este că trebuie montate scările rulante. Scările rulante sunt venite, dar decizia de  achiziționare și montare a unor scări rulante de către primărie la momentul respectiv s-a făcut fără o dispoziție de șantier și un accept din partea constructorului.

Astfel încât, el refuză să permită montarea acelor scări rulante și să ofere în continuare garanție. Pentru că spune că în momentul în care se intervine cu lucrări în pasaj peste ce a făcut el, nu mai poate să ofere garanție la lucrare”, a declarat primarul Gabriel Lazany într-un interviu la AS TV.

Acesta a mai precizat că scările rulante au fost achiziționate de la alt furnizor.

Noi trebuie să preluăm acel pasaj așa cum e făcut de către constructor, după care să permitem celui care a livrat scările rulante să le monteze și să deschidem pasajul în sfârșit. Pentru asta trebuie să desfacem acele copertine, pentru că montarea se face cu macaraua, să desfacem parapeții laterali, sunt mai multe lucrări de făcut.

Din păcate, lucrurile care s-au făcut, s-au făcut fără cap pentru că ele trebuiau să fie făcute integrat și scările rulante să se monteze la momentul când trebuiau să se monteze. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, nici nu mai are rost să comentăm. Ideea este că am avut o discuție săptămâna trecută cu constructorul și probabil în două săptămâni o să ne apucăm de montat scările rulante ca să putem deschide pasajul„, a mai completat primarul Bistriței.

Potrivit celor declarate de fostul primar Ioan Turc, pentru scările rulante a fost alocată suma de 670.000 de euro.

Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

Pasajul subteran din Decebal va avea și scări rulante! Acestea costă 670.000 de euro

Lucrările la pasajul de pe Bulevardul Decebal, aproape de final

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. Grav nu este că se desface toată șandramaua, ca să pună scările. Foarte grav este că la acest pasaj, unde există infiltrații de apă pe care constructorul nu poate a le rezolva, pe banii lui, se montează aceste scări, și se va pierde garanția! Adică dumnealui constructorul, recte petrică iugan, nu mai are de reparat nimic acolo, și dacă o va face, o va face pe bani frumoși…ALȚI BANI, adică banii noștrii, ai bistrițenilor. Iar manevra asta nu a fost făcută din greșeală sau din neștiință, ci a fost la…mica înțelegere între turc și iugan. Au gândit acest plan, ca să scape de plată! Iar turcul a luat și el o șpăguță…și asta e!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: