22.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Doar 30% dintre cabinetele stomatologice din județ pot oferi consultații gratuite

Din cele 218 cabinete stomatologice din județul nostru, doar 30 % se află în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud. Anul trecut, cele 67 de cabinete care au contracte cu Casa au decontat servicii în valoare de peste 6 milioane de lei – potrivit AGERPRES.

În județul nostru funcționează 218 cabinete stomatologice, dintre care 155 în mediul urban, iar 63 în mediul rural.

Dintre acestea, 67 se află în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud și au decontat, anul trecut, servicii în valoare de peste 6 milioane de lei, pentru circa 34.300 de acte terapeutice.

Cele 67 de cabinete stomatologice aflate în contract cu CJAS BN sunt deservite de 90 de medici.

Potrivit CJAS, în cursul anului trecut au existat mai multe cereri ale unor furnizori de servicii de medicină dentară de a intra în relaţie contractuală, pe fondul adresabilităţii crescute a asiguraţilor, astfel că în luna decembrie au fost încheiate opt noi contracte de servicii medicale”, informează AGERPRES.

În ceea ce privește cabinetele stomatologice din școli, „în județ există doar 11 unități școlare cu cabinet stomatologic. Dintre aceste 8 sunt în Bistrița, însă doar 6 sunt și funcționale. La Școala Gimnazială nr. 4 și Colegiul Național Liviu Rebreanu medicii stomatologi s-au pensionat. Urmează să demarăm procedurile de angajare a unor noi medici și în aceste școli”, potrivit lui Vasile Șteopoaie, șeful ISJ BN.

În curând, va intra în funcțiune cabinetul stomatologic mobil al Primăriei Bistrița, care va oferi servicii medicale, gratuit, elevilor din Bistrița și din județ.

FOTO/VIDEO: Cabinetul stomatologic mobil, gata de funcționare. Ce servicii medicale vor fi disponibile gratuit elevilor din Bistrița și din județ

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: