Momente pline de emoție, în această dimineață, pentru elevii, părinții și profesorii de la CNLR – dar și pentru comunitatea din Bistrița. Clădirea centrală a colegiului a fost deschisă publicului. În curtea și pe holurile liceului s-au perindat azi sute de foști elevi – unii sosiți în cârje, legendari profesori, părinți nostalgici și autorități.
„O căruță de emoții – atâta pot să vă spun. Sunt pur și simplu emoționată…! Am venit să văd sălile de clasă unde am învățat pe vremuri. Am fost la Filologie-Limbi moderne, am terminat liceul în 2005. mi-au rămas în suflet profesorii mei.
Engleză am făcut cu doamna Botezatu, diriginta mea – doamna prof Simona Lucescu, încă ținem legătura cu ea, deși am avut-o doar doi ani… Am venit cu fiica mea, care este și ea acum elevă la Colegiul Liviu Rebreanu”, ne-a mărturisit Laura.
Fiica ei, Amelie, este elevă în clasa a IX-a, la Științe Sociale Bilingv. A venit azi să vadă cum arată sălile de clasă în care va învăța din clasa a X-a.
Directoarea Monica Halaszi, cea care i-a condus pe oaspeți într-un tur al liceului, a explicat că doar 24 din clasele de liceu vor studia în corpul central.
Pe holuri l-am întâlnit și pe profesorul de istorie Emil Cucu. A predat timp de 41 de ani la secția germană și era poreclit în liceu Kenny Rogers, pentru că semăna cu celebrul cântăreț de demult.
„Sunt copleșit de emoții, vă dați seama! Am fost elev aici 8 ani și apoi profesor – pentru 41 de ani. A fost minunat. Am predat istorie la secția germană.
Copiii erau excepționali – majoritatea dintre ei – români, pentru că sașii plecaseră. Am predat la Rebreanu din 1973 până în 2014. O grămadă de ani. O viață întreagă! Aici este practic casa mea…”, ne-a mărturisit profesorul Emil Cucu.
Un mesaj pentru generațiile de acum ? „Să se împrietenească unii cu alții. Să fie sinceri. Prietenia și sinceritatea mi se par acum cele mai importante. Eram atunci atât de uniți. Acum lucrurile toate se dezbină, fiecare cu treaba lui… Pe vremea mea, bunicii mei când plecau de acasă încă mai puneau o simplă botă în fața porții. Nu aveau cheie, nu se încuia poarta. Și nici nu se întâmpla nimic rău înăuntru. Nu se fura nimic din casă… Erau și lipsuri, erau restricții. Dar parcă oamenii erau mult mai buni, mai solidari…”, ne-a mai povestit prof. Cucu.
Când popii fac școlii, sfeștania,
Pe mese, să puneți – «Lasagna»
Cu neopatristicul ultim îndemn,
Să-i adăugați puțin untdelemn.
Prieteni, deschideți «taverna»!
La oaspeți, dați vinuri de Jelna.
Pentru cei care țin sus credința,
Muscat Ottonel, de la Lechința.
Pentru blânzi, făcătorii de pace,
Băbească veche, din poloboace.
Pentru «Clubul Veronica Micle»,
Fetească Neagră, trasă în sticle.
Pentru cei de la Liviu Rebreanu,
Steininger, din Crama Harșianu.
Pentru Radu? – Cântați cazania
Salut – camarazi! Do svidaniya!
ce sa zic! noi astialalti prostovani care am facut scoala la „gene” 1,2,3,4 si liceu la industriale,si care acum tinem in spate economia,nu meritam nici o vorba buna,daramite fala „colegiului” L.R.!
Am ajuns la acest articol cautand numele lui Emil Cucu. Ce lucruri frumoase v-a povestit. Mi-a fost profesor cand inca nu erau telefoane mobile care puteau filma tot in orice moment pentru ca daca erau nu mai avea cariera atat de lunga pe care o sarbatoriti acum. Un om absolut mizerabil care se simtea mare si important cand injosea copiii. Orele cu el insemnau dictarea lectiei 10 minute si apoi alegea un copil pe care sa il ridiculizeze. Nu trebuia neaparat un motiv si nu conta daca aveai note bune sau erai chiar la olimpiada. Batjocorea copiii care erau de la tara, care aveau probleme in familie, care aveau defecte fizice sau orice era o tinta mai usoara. La un moment dat pentru ca am citit prea incet un paragraf sau cine stie ce nu era bine m-a luat si pe mine in vizor. A inceput sa rada de mine pentru un defect de mers pe care il am spunand in repetate randuri si feluri ca merg „ca un buldozer”. Pentru ca gluma a prins si radea si restul clasei cu mare placere si satisfactie a inceput sa rada si de felul in care stateam atunci in banca in fata lui, cu frica si rusine si a inceput sa ma compare cu o „balega de vaca”. Stralucind cu mandrie la ingeniozitatea sa a continuat minute bune cu gluma aceata concluzionand ca de fapt eram „o balega de vaca care nu pute” nu doar o balega ordinara. Comportamentul acesta era cunoscut in scoala dar nimeni nu facea nimic.