32.1 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

FOTO/VIDEO: Atmosferă de poveste, în Vama Veche, la concertul iarba Fiarelor. Idealul nostru – o anumită răcoare…

S-a deschis și la Bistrița sezonul estival, cu un concert de pomină al muzicienilor de la iarba Fiarelor. Chit că a plouat binișor chiar înainte de concert, toată comunitatea underground din Bistrița – adică zeci de oameni – tineri, mai puțin tineri, familii cu copii, cu motociclete, cu cățel și purcel – au așteptat cuminți să treacă ploaia.

Ne-am bucurat împreună de prima piesă originală a tinerelor speranțe de la Besmeth. Am țopăit fiecare după puteri. Sau ne-am lăsat pradă viselor în ritmul învăluitor care pulsează de fiecare dată în mantrele / doinele / șoaptele izvorâte din iarba Fiarelor…

Atmosfera s-a dovedit magică în final. Au sclipit stele deasupra și legea morală înăuntru, iar luna cât o unghie s-a tot fofilat pe după norii amenințători. Apa din lacul Unirea a clipocit în nesfârșite valuri – amintindu-ne iar de vorba unui înțelept aproape contemporan… Idealul meu este o anumită răcoare…

Ceea ce se poate atinge cu ajutorul unei scări nu ne interesează…

Ceea ce poate fi arătat nu poate fi spus…

În treacăt fie spus – obiectele sunt incolore… 

De mult n-am avut un amestec de emoții ca joi când ne-a purtat ploaia prin câteva momente (și ce momente, că s-a dilatat timpul de numai…!)

cântăm, nu cântăm, cântăm, nu cântăm…

Ce vrem de fapt să zicem e că suntem foarte recunoscători și vă mulțumim că ați răbdat împreună cu noi vremea capricioasă și ne-ați încărcat cu energie pentru tot anul, la ce atmosferă faină a fost la Vamă!”, a transmis Cristian Chiriac, leaderul trupei. 

iarba Fiarelor rămâne una dintre cele mai fascinante proiecte muzicale ale Bistriței. S-a lansat în 2018, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz. În prezent este compusă din Cristian Chiriac (voce), Ionuț Burcușel (bass), Claudiu Weber (chitară), Florin Gordon (vioară) și Raul Popițan (tobe și percuție).

Primul album de studio iarba Fiarelor, Desculț, a fost lansat în 2020. Al doilea album – Slobod – a apărut în 2023.

2024 a fost anul unor piese single precum Ofofof și oioioiNazarică dar și El Zorab – o construcție sonoră impresionantă care transformă versurile poemului lui Coșbuc într-o poveste contemporană.

Între timp, s-a înființat și o asociație culturală – Dară că da – unde se poate sprijini implicit activitatea celor de la iarba Fiarelor. 

Foto @ Sorin Țăran
Foto @ Sorin Țăran
Foto @ Sorin Țăran
Foto @ Sorin Țăran
Foto @ Sorin Țăran
Foto @ Sorin Țăran
Foto @ Sorin Țăran

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: