18.4 C
Bistrița
marți, mai 26, 2026

Bistrița adoptă tehnologie finlandeză revoluționară pentru colectarea deșeurilor!

În cadrul unei întâlniri de lucru organizate astăzi la București, oficiali guvernamentali și locali au discutat despre investiții esențiale pentru municipiu, menite să transforme Bistrița într-un exemplu de bune practici în gestionarea deșeurilor și infrastructura de apă.

Întâlnirea a reunit personalități-cheie precum Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, și Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Una dintre principalele teme abordate a fost propunerea unui sistem revoluționar de colectare a deșeurilor, inspirat din Finlanda. Acest sistem subteran funcționează pe baza unei rețele de conducte și transport pneumatic prin vacuum, conectând punctele de colectare direct cu un terminal de transfer.
Rezultatul? Reducerea traficului auto pentru salubritate, eliminarea mirosurilor și a dăunătorilor, spații urbane mai curate și costuri mai mici de întreținere. În plus, tehnologia permite monitorizarea automată și eficientizarea procesului de sortare a deșeurilor.

„Mă bucur că domnul ministru Boloș și-a arătat deschiderea la propunerea mea de a iniția un proiect pilot pentru implementarea acestui sistem. Poate transforma Bistrița într-un model de protecție a mediului și economie circulară,” precizează primarul Bistriței, Gabriel Lazany.

Un alt subiect discutat a fost problema presiunii scăzute a apei în anumite zone ale orașului. Odată cu extinderea urbană, infrastructura actuală nu mai face față. Soluția propusă include modificarea Masterplanului de Apă și Canal, prin construirea de noi rezervoare colectoare și stații de pompare în puncte strategice, pentru a asigura o presiune constantă a apei în toate cartierele.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...