22.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

VIDEO – RALLY SPRINT 2025: Piloți de top și drifturi spectaculoase, în curând, la Bistrița!

A doua etapă a Campionatului de Rally Sprint 2025 ajunge în curând la Bistrița! Cei pasionați de curse sunt invitați în 31 mai, în Parcul Industrial Bistrița Sud (Sărata), la un show automobilistic de neratat. Printre cei care vor concura se numără și pilotul bistrițean Vladimir Orza, în vârstă de doar 15 ani.

Vești bune pentru pasionații curselor de mașini! A doua etapă a Campionatului de Rally Sprint 2025 are loc în 31 mai în Parcul Industrial Bistrița Sud (Sărata).

A doua etapă a Campionatului de Rally Sprint 2025 ajunge la Bistrița, iar tu ești invitat să trăiești adrenalina pe viu! Piloți din toată țara, drifturi spectaculoase și atmosfera de competiție autentică te așteaptă pe 31 mai, în Parcul Industrial din Sărata„, transmit organizatorii.

Așadar, dacă ești pasionat de motorsport și cauți o zi altfel, cu energie și spectacol, pentru întreaga familie, e păcat să ratezi acest eveniment.

Intrarea este GRATUITĂ, iar distracția e garantată pentru toate vârstele! Te așteptăm să faci parte din cel mai tare eveniment auto al primăverii, chiar aici, la Bistrița!”, mai spun aceștia.

Printre cei care vor concura se numără și pilotul bistrițean Vladimir Orza, în vârstă de doar 15 ani.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.