17.4 C
Bistrița
vineri, septembrie 4, 2026

E oficial: Clubul Gloria 2018 Bistrița-Năsăud revine la vechea denumire!

Consilierii județeni se vor întruni în data de 29.05.2025 în cadrul unei ședințe ordinare, ocazie cu care vor dezbate și proiectul de hotărâre privind „aprobarea schimbării denumirii Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud în „Clubul Sportiv GLORIA BISTRIȚA”, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”.

Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistrița-Năsăud revine la vechea denumire, cea de Gloria Bistrița!

Solicitarea a fost făcută de către primarul Gabriel Lazany, ca urmare a asocierii municipalității cu Consiliul Județean în susținerea activității clubului.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de săptămâna viitoare se află proiectul de hotărâre privind „aprobarea schimbării denumirii Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud în „Clubul Sportiv GLORIA BISTRIȚA”, instituție publică aflată în subordinea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”.

Ținând cont de „importanța și tradiția clubului în peisajul sportiv al municipiului Bistrița și, implicit, al județului Bistrița-Năsăud, conducerea Clubului Sportiv „GLORIA 2018” Bistrița-Năsăud propune schimbarea denumirii clubului sportiv în GLORIA BISTRIȚA, ca fiind esențială pentru respectarea identității istorice și culturale a sportului local.

Un alt fundament al acestei solicitări este simplificarea numelui clubului pentru o mai bună recunoaștere la nivel național și internațional și consolidarea imaginii de brand a clubului ca reper sportiv în județul Bistrița-Năsăud, în conformitate cu reglementările în vigoare. Noua denumire va deveni un simbol ușor de recunoscut, simplificând procesul de identificare și promovare”, se explică în documentele care însoțesc proiectul de hotărâre.

Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Clubul Gloria 2018 Bistrița-Năsăud își schimbă numele în vară! Revine la vechea denumire

Foto arhivă

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: