12.4 C
Bistrița
luni, martie 23, 2026

Accident între Jelna și Orheiul Bistriței! Unul dintre șoferi și doi pasageri au ajuns la spital

Un accident a avut loc în această seară pe DJ 173. Din primele informații au fost implicate două autoturisme și unul dintre șoferi și doi pasageri au ajuns la spital.

Accidentul a avut loc între Jelna și Orheiu Bistriței. Au fost implicați un tânăr de 18 ani, care avea permisul de nici două luni, din Budacu de Jos și un bărbat de 68 de ani din aceeași localitate.

„În urma accidentului, atât șoferul de 68 de ani cât și doi pasageri din celălalt autoturism au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate la spital. Cei doi șoferi au fost testați cu privire la consumul de alcool, rezultatele fiind negative”, informează IPJ BN.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilită cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....