16.6 C
Bistrița
joi, octombrie 23, 2025

MIS Grup și Aquabis au încasat 3 amenzi într-o singură zi de la Poliția Locală, după ce au spart străzi din Bistrița și au uitat să le și repare

Ieri, Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale a amendat furnizorul de apă-canal Aquabis și constructorul Aquabis, după ce au spart străzile Strămoșilor, Sucevei și Agronomului, pentru lucrări la rețele de apă și canalizare, și au uitat să mai și repare. De asemenea, Poliția Locală a dat termen 24 de ore pentru refacerea carosabilului.

Într-o singură zi, Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale a dat trei amenzi, în valoare totală de 7.500 de lei, pentru nerespectarea termenului de refacere a stratului de asfalt.

Este vorba despre străzile Strămoșilor, Sucevei și Agronomului, unde s-a spart carosabilul și trotuarul pentru lucrări la extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare, iar constructorul a uitat să readucă terenul la starea inițială.

„Pe lângă sancțiuni, s-a impus și măsura de aducere a terenului la starea inițială în termen de 24 de ore de la comunicarea procesului-verbal. Aceste verificări vor continua, iar orice lucrare neterminată sau abandonată pe domeniul public va fi sancționată”, informează Poliția Locală a municipiului Bistrița.

Polițiștii locali au sancționat beneficiarul care apare în autorizația de spargere, care se și obligă în document să readucă terenul la starea inițială.

Astfel, furnizorul Aquabis a fost amendat pentru lucrările de pe Sucevei și Agronomului, deși acolo lucrează MIS Grup, iar constructorul MIS Grup a fost amendat pentru lucrările de pe strada Strămoșilor, unde apare ca și „beneficiar”.

Aquabis trebuia să refacă terenul pe strada Sucevei acum mai bine de 7 luni. Astfel, pe strada Sucevei termenul de refacere a fost 23.09.2024, pe strada Strămoșilor -14.03.2025, iar pe Agronomului – 06.03.2025.

Prima amendă pentru nerefacerea străzii după lucrări a fost dată de Poliția Locală vinerea trecută. Mai multe despre acest subiect puteți citi mai jos:

Furnizorul Aquabis, amendat de Poliția Locală după ce a spart Calea Moldovei și-a uitat să mai și repare

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....

INST-Nistor angajează ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building și INST-Nistor, unde se caută ingineri construcții civile, electricieni, tehnician licitații și instalatori. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. Se fac angajări și la FAN Courier, Polimed SA și Îndemânarea Construct.