15.1 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

1500 de alergători, așteptați sâmbătă la Bistrița, la Semimaratonul Invictus

Semimaratonul Eroilor Invictus revine cu ediția a III-a, sâmbătă, la Bistrița. La evenimentul organizat în onoarea eroilor noștri sunt așteptați aproximativ 1500 de participanți din țară și de peste hotare.

Sâmbătă, 31 mai 2025, militarii răniți din echipa Invictus România vă așteaptă la Bistrița, să sărbătoriți alături de ei, prin sport, Ziua Eroilor, în cadrul evenimentului sportiv – Semimaratonul Eroilor Invictus, ediția a III-a”, transmit organizatorii.

Probele competiției, la care sunt așteptați aproximativ 1500 de participanți, se adresează atât alergătorilor amatori, cât și celor profesioniști și vor avea punctul de START în Piața Centrală, lângă Biserica Evanghelică.

Acestea sunt Semimaraton 21 km (4 x 5,2 km), Cros 5 km, Cursa Populară – 2 km, Crosul copiilor 4-8 ani (550 m), 9-11 ani (750 m), 12-14 ani (950 m), la eveniment fiind încurajate să participe și persoanele cu dizabilități.

Programul evenimentului va începe la ora 09:15 cu intonarea Imnului Național, urmând ca la ora 10.00 să fie dat startul probei de Semimaraton. Alergătorii la cros și cursa populară vor lua startul la 10:15. Cei mai tineri alergători vor trece linia de start la ora 13:30. Începând cu ora 14:00, muzica militară a Brigăzii 81 Mecanizată va susține un program artistic, urmând ca la 14:30 să înceapă festivitatea de premiere”, mai explică aceștia.

Evenimentul are ca scop principal sărbătorirea Zilei Eroilor, 29 MAI 2025, sărbătoare națională ce comemorează bărbații și femeile care au murit în timp ce serveau în forțele armate și, totodată, promovarea activităților sportive de masă și a beneficiului acestora asupra sănătății fizice și psihice.

Semimaratonul Eroilor Invictus se va bucura de prezența militarilor răniți din echipa Invictus România, dar și a 20 de militari răniți din Danemarca, Georgia, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Marea Britanie și Ucraina.

Pe timpul desfășurării evenimentului, sâmbătă, 31 Mai, în intervalul orar 05.00 – 15.00, se vor închide următoarele străzi: Piața Centrală (lângă Biserica Evanghelică ), în continuare Str. Dornei – Str. Șincai – Str. Mihai Eminescu – Str. Lupeni – Str. Barbu Șt. Delavrancea – Str. Piața Unirii – Str. Ecaterina Teodoroiu – Str. Vasile Conta – Parcul Municipal Regele Mihai I – Str. Parcului – Str. Nicolae Titulescu – Str. Mihail Kogălniceanu – Str. Ecaterina Teodoroiu – Piața Unirii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: