24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Vremea a amânat unul dintre cele mai așteptate evenimente din acest weekend

Competiția ecvestră Via Equestra, care ar fi trebuit să aibă loc astăzi și mâine la Castelul Teleki din Posmuș, a fost reprogramată pentru o altă dată, care va fi comunicată ulterior. „Vremea ploioasă a făcut condițiile din teren să fie imposibile pentru practicarea acestui sport” – transmit organizatorii.

Asociația Tășuleasa Social și-a propus să organizeze, în premieră,  în perioada 30-31 mai, la Posmuș, lângă Castelul Teleki, o competiție ecvestră. Aceasta a fost reprogramată din cauza vremii ploioase.

În ultimul timp ne-am pregătit temeinic pentru concursul ecvestru care urma să aibă loc pe cărarea noastră, pe 30 și 31 mai. Însă, vremea ploioasă a făcut condițiile din teren să fie imposibile pentru practicarea acestui sport.

Așadar, pentru a proteja caii și sportivii care au grijă de ei, am hotărât să reprogramăm acest eveniment pentru o altă dată, pe care o vom comunica îndată ce găsim varianta cea mai bună. Am luat această decizie împreună cu partenerii noștri și suntem siguri că ne vom bucura de acest eveniment împreună și în siguranță, cândva anul acesta”, spun organizatorii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: