24.7 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Operațiunea JUPITER: 13 persoane au fost conduse la Parchet pentru audieri, peste 7.800 de muniții scoase din circuitul ilegal

În cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, în urma celor 33 de percheziții efectuate azi, în Bistrița-Năsăud au fost scoase din circuitul ilegal 23 de arme neletale. 13 persoane – la audieri.

Zeci de percheziții au fost efectuate azi de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Despre acest subiect puteți recit mai jos:

VIDEO: Contrabandă cu arme! Operațiune de amploare în Bistrița-Năsăud, cu zeci de percheziții

În urma perchezițiilor, au fost scoase din circuitul ilegal 23 de arme neletale, supuse autorizării sau notificării și peste 7.800 de muniții.

Activitățile au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept și contrabandă calificată.

La percheziții au fost descoperite și ridicate, în vederea scoaterii din circuitul ilegal, 20 de arme neletale, supuse autorizării, dintre care 17 tip pușcă și 3 pistoale, 3 arme supuse notificării prealabile, precum și a 7.856 de proiectile pentru arme neletale de diferite calibre și 10 cartușe cu glonț pentru arme letale.

Totodată, au mai fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un dispozitiv night-vision și 2 lunete.

La unele dintre locațiile vizate au fost identificate 14 exemplare canine, cu privire la care polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat verificări.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 7.000 de lei, privind lipsa asistenței medicale obligatorii, nesterilizarea, nedeclararea la poliție a exemplarelor din rasa câinilor periculoși sau agresivi și lipsa identificării prin microcipare.

13 persoane au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea audierii și dispunerii unor măsuri preventive.

Persoanele vizate sunt bănuite că, începând cu anul 2023, ar fi procurat ilegal, inclusiv din străinătate, arme letale și arme neletale, supuse autorizării, precum și muniție aferentă. Ulterior, aceste persoane le-ar fi deținut și folosit fără drept.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul mai multor structuri județene ale poliției municipale și polițiilor orășenești cu secțiile de poliție rurală arondate, din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, al luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud și Grupării Mobile de Jandarmi Târgu-Mureș.

Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: