20.5 C
Bistrița
marți, august 25, 2026

FOTO: Trei minori dispăruți de la Case de Tip Familial, găsiți de polițiști în cadrul unei acțiuni în zona stațiilor CFR și a trecerilor cu cale ferată

Polițiștii au desfășurat ieri o acțiune de prevenire a accidentelor la trecerile cu cale ferată. Au verificat totodată și stațiile CFR. Pe lângă amenzi aplicate și permise reținute, polițiștii au identificat și trei minori dispăruți de la case de tip familial.

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud au organizat ieri o acțiune de prevenire și combatere a accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, pe raza județului.

În urma controalelor, au fost găsiți trei minori dispăruți de la casele de tip familial.

Polițiștii de la transporturi au acționat în zona stațiilor CFR, dar și pe două trenuri de călători. Astfel, au fost legitimate și verificate 65 de persoane.

Au fost oprite pentru control 10 autovehicule și a fost verificat un centru de colectare a fierului vechi.

Trei minori, dispăruți din case de tip familial, au fost depistați de polițiștii de la transporturi în cadrul controalelor efectuate”, au transmis preprezentanții IPJ BN într-un comunicat.

E vorba de Leah Ovidiu, Lăcătuș Maria Nicoleta și Rațiu Bianca Berta.

I-ați văzut?!? Avem 9 minori dați dispăruți, opt fete fiind din Case de Tip Familial

Polițiștii au aplicat amenzi, au reținut permise și au dat sancțiuni. Unii au avut de scos bani din buzunar pentru că se odihneau în gările CFR.

Pentru neregulile constatate s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 5.872 de lei.

Acestea au vizat nerespectarea obligațiilor conducătorilor auto cu privire la trecerea la nivel cu calea ferată, neoprirea la culoarea roșie a semaforului când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre și lipsă RCA.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au mai aplicat sancțiuni contravenționale pentru consumul de alcool în public, staționarea în sala de așteptare fără legitimație de călătorie sau intenția de a călători cu trenul și fumatul în sala de așteptare a unei stații CFR”, se arată în același comunicat.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: