-0.8 C
Bistrița
duminică, ianuarie 25, 2026

EXCLUSIV – GROAZNIC! Casa i-a fost iad unei copile de 13 ani din Bistrița, violată ani în șir de tatăl său

O copilă din Bistrița a trecut prin iad, în propria casă, acolo unde trebuia să se simtă în siguranță. În ultimii trei ani, aceasta era violată sistematic de către tatăl său, care, în urmă cu câteva zile a abuzat-o ultima dată și i-a aplicat și o „corecție” fizică. Individul a ajuns după gratii, împotriva lui eliberându-se și un ordin de protecție care se întinde pe 12 luni.

Ultimii trei ani au fost un chin pentru o copilă de 13 ani din Bistrița, care a fost violată în propria casă, chiar de către tatăl ei, cel care trebuia să o protejeze și ocrotească.

În urmă cu câteva zile, abuzurile la care a fost supusă copila în tăcere au ajuns și la urechile anchetatorilor, care l-au reținut pe individ, iar mai apoi l-au arestat preventiv pentru 30 de zile.

Surse Bistrițeanul.ro spun că tatăl copilei ar fi alertat poliția. Acesta ar fi susținut în fața oamenilor legii că agresorul nu ar fi el, ci ar fi fratele său, care se află momentan în Germania. Potrivit variantei tatălui copilei, fratele său ar fi violat-o pe fată în decembrie.

Oamenii legii și-au dat seama repede că agresorul e chiar el și că ultimul viol avusese loc chiar în ziua cu pricina și nu în urmă cu câteva luni, cum susținea acesta.

Violată sistematic de 3 ani!

În 13 iulie, individul a violat-o ultima dată pe copilă și tot atunci a și bătut-o:

„În perioada 2022 – 13.07.2025 inclusiv, cu intenție, în timp ce se aflau în locuința comună din municipiul Bistrița, profitând de autoritatea părintească pe care o are asupra fiicei sale, în prezent în vârstă de 13 ani, care conviețuia cu acesta, prin constrângere și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, din cauza raportului disproporționat de forțe, inculpatul, în vârstă de 49 de ani, a determinat-o pe persoana vătămată să suporte efectuarea asupra ei, de acte de penetrare vaginală; în perioada 2023 – 13.07.2025 inclusiv, în timp ce se aflau la locuința comună din municipiul Bistrița, inculpatul a agresat-o fizic pe persoana vătămată minoră în repetate rânduri, provocându-i leziuni traumatice, ce au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, Maxim Cezar Sebastian.

În data de 16 iulie, la două zile după ce a fost reținut, Judecătoria Bistrița a admis cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița de emitere a unui ordin de protecție împotriva agresorului pentru o perioadă de 12 luni. În următorul an, individul nu are voie să se apropie la mai puțin de 200 de metri față de copilă sau față de locuința acesteia, de unitatea de învățământ pe care o frecventează și nu are voie nici să o sune sau să o contacteze în alt mod.

Fratele copilei este și el în grija statului….

De când a fost reținut tatăl său, copila se află la Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Exploatat, Neglijat și Telefonul Copilului, din cadrul DGASPC.

„Minora a fost deja cuprinsă într-un program de evaluare și consiliere psihologică realizat de către angajații instituției noastre. Fratele său este rezident la o casă de tip familial din structura instituției noastre din anul 2023, prin instituirea unei măsuri de protecție specială în regim de urgență și are acum vârsta de 16 ani. Pentru minoră se are în vedere stabilirea unei măsuri de protecție specială într-o rezidență cât mai apropiată de locul în care se află fratele său”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șef Serviciu Flaviu Bercea, din cadrul DGASPC.

Foto: Arhivă

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: