16.4 C
Bistrița
marți, septembrie 8, 2026

VIDEO: Un grup de huligani terorizează un cartier al Bistriței, în fiecare noapte

Seară de seară, locatarii din zona Subcetate sunt nevoiți să suporte urletele și injuriile unui grup de huligani. Aseară, ”distracția” s-a finalizat după ce au deschis ușa unui taximetru aflat în mers. Au crezut probabil că le va trimite poliția pe cap…

A venit vara, iar sesară de seară, tinerii stau până la ore târzii în noapte să se bucure de vacanță. Doar în cartierul Subcetate, un grup de huligani fac scandal.

”Urlă, înjură, sar în fața mașinilor. Sunt vreo 10 – 15 în grup. Nici nu ai ce ieși pe geam să le spui să facă liniște sau să se ducă în altă parte, că apoi să vezi ce îți aud urechile!” spun localnicii din zonă.

Gașca de huligani cutreieră cartierul, aleg câte un loc și încep să urle. apoi se mută în altul.

Îi auzi și de la depărtare și de aproape. E și cald și nu poți dormi cu gesamurile închise. Dar dacă le deschizi, îi auzi pe ei!” mai spun cei din zonă.

Aseară, gașca a fugit rapid din locul în care a stat cel mai mult, după ce unul dintre ei s-a gândit să își bată joc de un taximetrist.

În imagini se vede cum merge spre taximetru, vorbește cu șoferul, iar după ce acesta pornește mașina, tânărul îi deschide ușa din spate, larg.

Am mai chemat poliția locală, uneori. Dar acum nu mai putem. E dezastru ce se întâmplă în acest cartier. Ar trebui un echipaj non-stop aici, exact cum era atunci când s-a înființat postul de poliție locală. Altfel, e dezasdtru. Gălăgie, mizerie, mașini zgâriate, rtoți de biciclete sparte….e ca în vestul sălbatic!” se plâng cei din zonă.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. jandarmii ce păzesc?
    stau degeaba toată noaptea sau se plimbă cu dubele lor prin centru aiurea.
    ori se tem să patruleze prin Subcetate…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: