Garda Forestieră Cluj a sesizat Parchetul cu privire la neregulile constatate în urma controlului la tiroliana de la Colibița. Se pare că acestea intră în sfera penală și vizează atât investitorul, cât și personalul de pază al Ocolului Silvic Bistrița Bârgăului. Pe de altă parte, Inspectoratul de Stat în Construcții cere Instituției Prefectului să analizeze posibilitatea de a cere în instanță anularea certificatului de urbanism emis de Primăria Bistrița-Bârgăului pentru această investiție.
După cum a arătat Bistrițeanul.ro în ultimele zile, 10 instituții au verificat luna trecută, la Colibița, tiroliana care se pregătea acolo, care ajunsese deja la primele teste. Controalele au scos în evidență numeroase nereguli, doar trei dintre instituții neidentificând probleme în urma vizitei la Colibița.
În materialul publicat ieri, Bistrițeanul.ro arăta cum Electrica a considerat că acolo există un real pericol de electrocutare. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.
Printre instituțiile care au mers în control s-a numărat și Garda Forestieră, care anul trecut a respins o solicitare de aviz pentru autorizarea construcțiilor la distanțe mai mici de 50 de m de liziera pădurii, în afara fondului forestier. La o lună de la respingere, investitorul vine cu o nouă documentație, potrivit căreia tiroliana ar fi în zona de protecție a drumului județean 173 A și nu în fondul forestier. Garda Forestieră Cluj emite un aviz favorabil în acest caz.
La controlul de anul acesta, cei de la Garda Forestieră au constatat că amplasarea construcției este în fondul forestier, nerespectând amplasamentul pentru care a fost emis de către Garda Forestieră avizul favorabil, anul trecut. Mai mult, spune că s-au comis infracțiuni:
„Prin nerespectarea dispozițiilor legale, respectiv prin lipsa unei documentații și a actului de aprobare emis de autoritatea prevăzută de lege, pentru scoaterea suprafeței de teren din fondul forestier național, a fost afectată integritatea fondului forestier național prin reducerea suprafeței de fond forestier național, contrar prevederilor legale, cu o suprafață de 0.0004 ha.
Având în vedere: prevederile art. 146 (infracțiuni privind integritatea fondului forestier național) din Legea 331/2024 Codul Silvic (1) Constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani realizarea de lucrări și/sau amplasarea de obiective în FFN fără acte de aprobare privind ocuparea temporară sau scoaterea definitivă”, se arată în raportul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.
Practic, trebuia scoasă din fondul forestier suprafața de 0.0004 ha, iar pentru asta investitorul trebuie să plătească acum de 5 ori valoarea terenului care face obiectul scoaterii, adică 1864 de lei.
Aceste încălcări ale legislației, care intră în sfera penală, au determinat Garda Forestieră să sesizeze parchetul pentru continuarea cercetărilor:
„Prevederi legale încălcate:
1 Prin edificarea obiectivului de către SC Miruna Amelia SRL cu nerespectarea prevederilor legale ale art 39-41 din Legea 331/2024 – Condul Silvic a fost redusă suprafața fondului forestier național proprietate a Comunei Bistrița-Bârgăului cu suprafață de 0,0004 ha, suprafață afectată prin realizarea construcției aferente obiectivului „Montare echipament tiroliană în comuna Bistrița-Bârgăului, sat Colibița – stâlp susținere tiroliană – punct de plecare, faptă sancționată prin prevederile art 146 alin (1) din Legea 331/2024 Codul Silvic cauzând un prejudiciu Statului Român în valoare totală de 1873,61 lei.
Persoane vinovate: SC Miruna Amalia SRL.
2. Având în vedere că fapta de reducere a fondului forestier constatată cu ocazia verificărilor la teren a avut loc în fondul forestier proprietate a UAT Bistrița Bârgăului, se poate trage concluzia că Ocolul Silvic Bistrița Bârgăului, în calitate de administrator al fondului forestier, prin personalul său de teren cu atribuții de pază a manifestat o inacțiune cu privire la măsurile legale ce trebuiau luate pentru a preîntâmpina această faptă incriminată ca și infracțiune silvică de către Legea 331/2024 Codul Silvic, fiind încălcate prevederile din Regulamentul e pază al fondului forestier, precum și prevederile Titlului VI Controlul Aplicării și Respectării Regimului Silvic, din Legea 331/2024 – Codul Silvic.
Persoane vinovate: pesonalul cu atribuții de pază din cadrul Ocolului Silvic Bistrița-Bârgăului.
Măsuri propuse:
Transmiterea unui exemplar a Notei de contatare către Parchetul competent în vederea efectuării de cercetări de specialitate cu privire la faptele constatate cu ocazia verificărilor”, se mai arată în raport.
De asemenea, Inspectoratul Județean în Construcții Bistrița-Năsăud a dispus măsura de demarare a procedurilor privind înștiințarea Instituției Prefectului în vederea analizării oportunității înaintării unei acțiuni în instanța de contencios administrativ competentă în vederea anulării certificatului de urbanism nr. 19/04.03.2024.
Mai puteți citi pe acest subiect:
Tiroliana din Colibița, total în afara legii! Una au cerut, alta au făcut
asta este cea mai mare problema pentru garda forestiera.. exploatarea ilegala si transportul ilegal al lemnelor.. e ok. pleaca tiruri de la colibita de zici ca are zona industriala mai mare decat bucurestiul. Oare ce se gaseste in toate acele tiruri?
Miti ești barbat…I ai dat în gat pe alții, acum ți a sosit ție randu